VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Noul penitenciar din Chișinău va fi finalizat până la sfârșitul anului 2028

Un nou penitenciar cu o capacitate de peste 1.000 de locuri va fi construit în apropiere de comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, urmând să înlocuiască actualul Penitenciar nr. 13. Instituția va avea statut de izolator de urmărire penală și va fi finalizată până la 31 decembrie 2028.

Parlamentul a ratificat un acord între Ministerul Justiției și Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), care va gestiona construcția noului penitenciar. Proiectul va dura 56 de luni, iar Eduard Serbenco, secretar de stat la Ministerul Justiției, a exprimat speranța că de această dată va fi finalizat cu succes.

Penitenciarul nr. 13, construit în 1946, are o capacitate legală de 570 de locuri, însă în prezent găzduiește peste 820 de persoane, fiind suprapopulat. Deputata PAS, Ana Racu, a subliniat condițiile precare din această instituție, unde unele celule adăposteau până la 36 de persoane care dormeau pe schimburi.

Noua instituție va fi construită cu fonduri europene și va asigura condiții mult mai bune, având o capacitate de 1.050 de locuri. Construcția va fi operată de UNOPS, care va supraveghea procesul de realizare și optimizare al proiectului.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.