VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nouă ani de la obținerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Mesajul transmis de Nicu Popescu

Republica Moldova marchează vineri, 28 aprilie, nouă ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Datorită acordului încheiat în acest sens între UE și Republica Moldova, cetățenii moldoveni se pot deplasa în țările UE și Schengen fără viză, doar cu pașaportul biometric.

Potrivit ultimelor date, în cei nouă ani, au fost consemnate 13 287 105 de traversări ale cetățenilor moldoveni cu pașapoarte biometrice. Numărul acestora a crescut cu peste 2 milioane, în comparație cu anul precedent când se atesta circa 11 milioane de traversări. 

Totodată, potrivit Poliției de Frontieră, de la începutul anului curent și până în data de 26 aprilie, au fost atestate 704 148 traversări ale cetățenilor moldoveni care au ales să plece în comunitatea europeană.

Cu ocazia marcării a nouă ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu UE, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu a transmis un mesaj în care a menționat că liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE.

„În această perioadă de timp, peste 2.4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau a vizita locurile turistice din țările respective. Totodată, regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE. În continuare, rămânem ferm angajați în procesul de reforme și modernizare a Republicii Moldova, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă, astfel încât țara noastră să devină membru cu drepturi depline a UE într-un termen cât mai restrâns”, a șeful diplomației Republicii Moldova.

Liberalizarea vizelor a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014. Regimul de călătorii fără viză cu Republica Moldova a avut un impact semnificativ asupra vieții cetățenilor moldoveni, permițându-le să exploreze noi culturi, să călătorească în scopuri de afaceri și educație sau să-și viziteze mai des rudele stabilite în afara țării.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.