Nosatîi, despre drona de la Crocmaz: este una cu propulsie, de fabricație rusească

Drona depistată la Crocmaz este una cu propulsie, de fabricație rusească. Acest aparat reprezintă un model mai avansat decât toate celelalte care anterior au aterizat sau au explodat pe teritoriul Republicii Moldovei. Precizările au fost făcute de ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, care a declarat că mai multe detalii despre acest obiect vor fi oferite după finalizarea tuturor investigațiilor.*** Nosatîi a precizat că rămășițele dronelor depistate pe teritoriul țării noastre sunt colectate și transmise poliției și procuraturii pentru investigații, iar instituțiile abilitate vor decide ulterior ce se va întâmpla cu acestea.

„Cazurile acestea care continui să aibă loc ca urmare a războiului nejustificat condus de Federația Rusă în Ucraina, care pune în pericol cetățenii noștri, este încă o dovadă că trebuie să continuăm să investim în capacitățile Armatei Naționale pentru a avea acele capacități pentru identificare și pentru neutralizare, cu scopul de a proteja cetățenii”, a declarat ministrul.

- Advertisement -

Referindu-se la sistemul MD Alert, care ar urma să informeze cetățenii în timp real despre eventuale incidente sau pericole din apropiere, Nosatîi a spus că acesta este în proces de implementare. Ministrul Apărării a menționat că proiectul este unul amplu și costisitor, iar autoritățile depun eforturi pentru ca acesta să fie funcțional în interesul cetățenilor. Până la implementarea sistemului, ministrul recomandă cetățenilor să consulte informațiile publicate de Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind comportamentul în caz de pericol:

„La depistarea diferitor obiecte necunoscute nu vă apropiați, nu le puneți mâna, informați poliția și asigurați ca nimeni altul să nu se apropie, în special copiii care sunt destul de curioși. Atrag atenție și la folosirea telefoanelor mobile. Este de dorit să nu le folosiți în apropiere, fiindcă aparatele care sunt de ultima generație sunt sensibile la diferite unde și poate să provoace explozii”.

Republica Moldova are două radare de monitorizare a spațiului aerian. Primul a fost primit din Franța, la finele anului trecut. Cel de-al doilea a fost procurat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Echipamentul se află în țară, este în proces de operaționalizare și va fi pus în curând în funcțiune.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.