VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Noi reguli privind eliberarea certificatului de asigurare „Carte Verde”. De azi, documentul este eliberat și digital

Certificatul de asigurare „Carte Verde”, pe care trebuie să-l procure toți șoferii atunci când merg cu automobilul într-o altă țară, va fi digitalizat. Perioada de tranziție de la certificatul eliberat pe suport de hârtie la cel digital începe astăzi și va dura până pe 31 decembrie, transmite Moldpres. 

Astfel, din 1 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2024, certificatul „Carte Verde” digital va trebui imprimat și pe suport de hârtie (format alb-negru), pentru a fi prezentat la solicitare. După 31 decembrie 2024, „Carte Verde” va putea fi prezentată doar în format digital. 

Implementarea tranziției va fi asigurată de către societățile de asigurare și intermediari, iar Banca Națională a Moldovei (BNM) va supraveghea întregul proces.

Potrivit BNM, toate asigurările de tip „Carte Verde” eliberate până la 1 noiembrie 2024, în formatul actual (pe suport de hârtie), vor rămâne în vigoare pentru întreaga durată a valabilității lor.

Certificatul de asigurare „Carte Verde” este un document internațional de asigurare auto care atestă că vehiculul deținut de conducătorul auto este acoperit de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA externă) atunci când circulă în afara țării de origine.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.