Exportatorii moldoveni vor beneficia de condiții comerciale mai bune pe piața celor patru state membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA). Este vorba de Islanda, Liechtenstein, Elveția și Norvegia. Parlamentul a ratificat azi Acordul de Comerț liber cu cele patru țări.
Documentul prevede eliminarea taxelor vamale la importurile de produse industriale și acordarea concesiilor pentru accesul pe piață a produselor agricole.
Până în prezent, EFTA a semnat 29 de acorduri de comerț liber cu 40 de țări.
Ratificarea Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și statele membre EFTA a fost semnat în iunie 2023, la Schaan, Principatul Liechtenstein.
Acordul va încuraja mai multe companii din țările EFTA să investească în Republica Moldova, ceea ce va extinde schimburile comerciale, va dezvolta investițiile mixte și va elimina restricțiile din cadrul comerțului de bunuri. Totodată, documentul prevede reducerea taxelor vamale la importul produselor din țările EFTA, crearea condițiilor de concurență echitabilă în cooperarea economică dintre părți și avansarea comerțului electronic.
De asemenea, ratificarea Acordului de comerț între Republica Moldova și statele membre EFTA va deschide o serie de oportunități pentru crearea a noi locuri de muncă în diverse sectoare ale economiei moldovenești. La fel, beneficiile indirecte vizează bunăstarea populației și agenților economici autohtoni, orientați spre export.
În 2023, exporturile de produse moldovenești pe piața EFTA au ajuns la 33,3 milioane de dolari, iar importurile au fost de 64,1 milioane.