VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Noi parteneriate, inclusiv atrageri de fonduri, între localitățile de ambele maluri ale Prutului stabilite la Forumul Oraşelor Înfrățite organizat la Iași

Noi oportunități de parteneriat instituțional între orașele de pe ambele maluri ale Prutului, îndeosebi în atragerea de fonduri nerambursabile, stabilite la Forumul Orașelor Înfrățite organizat de Primăria mun. Iași și Congresul Autorităţilor Locale din Moldova.

La forum au participat în jur de 50 de primari din România și Republica Moldova, reprezentanți ai orașului înfrățit Cernăuți din Ucraina, specialiști în atragerea și implementarea de proiecte și investiții europene.

Pe lângă susținerea colaborării dintre orașele înfrățite, prezentările specialiștilor au vizat oportunitățile de finanțare nerambursabilă, calendarele depunerilor de proiecte, structuri și parteneriate eligibile și exemple de bună practică și implementare de proiecte de dezvoltare urbană și rurală, sociale, de infrastructură școlară, medicală și de salubritate, transmite TVR Moldova.

 La finalul celor două zile de prezentări și dezbateri, participanții au semnat „Declarația de la Iași”, prin care „Municipiul Iași, reprezentat de primarul Mihai Chirica, se angajează să contribuie cu toate resursele umane și expertiza dobândită în cei peste 20 de ani de gestionare a proiectelor pre- și post-aderare, în vederea sprijinirii traseului european al autorităților locale din Republica Moldova”.

 În una dintre expunerile sale din cadrul Forumului, primarul Mihai Chirica a subliniat bogata experiență a municipalității ieșene în accesarea de fonduri europene, precum și deplina deschidere în ceea ce privește oferirea de consultanță în acest domeniu partenerilor din Republica Moldova și Ucraina.

„Intrarea în marea familie a statelor europene ne-a făcut mai puternici ca niciodată! Dar Uniunea Europeană nu este întreagă fără vecinii din răsărit ai României, Republica Moldova și Ucraina, și am salutat cu toată bucuria  invitarea oficială a celor două țări de a începe negocierile de aderare. Consider că a venit timpul ca frații moldoveni, cât și ucrainenii să ni se alăture cât mai repede în cadrul Uniunii Europene, iar întâlnirea noastră din aceste zile este un nou prilej de a afirma angajamentul comunității ieșene. Vom susține din toate puterile acest demers de aderare, oferind expertiză privind accesarea fondurilor europene și deschidere totală!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.