Fiul bărbatului suspectat de comiterea mai multor crime în localitatea Beriozchi din raionul Anenii Noi, a fost reținut de polițiști.
Potrivit Poliției, în baza materialului probatoriu acumulat, există suspiciuni că acesta ar fi fost complice la una dintre crimele comise de tatăl său în perioada 2012–2013.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost reținut în timp ce încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova.
Menționăm că, pe 23 decembrie, Poliția din Republica Moldova a anunțat că într-o localitate din raionul Anenii Noi se desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar pornit în legătură cu dispariția unui bărbat, principala versiune fiind omorul.
Ulterior, oamenii legii au precizat că dispariția bărbatului, în vârstă de 61 de ani, fusese semnalată încă din luna septembrie. Investigațiile desfășurate pe parcursul a trei luni au condus la suspiciuni de omor. Astfel, au fost efectuate percheziții ample la ferma de porci a principalului suspect, un bărbat de 59 de ani, cunoscut în sat pentru comportament violent și antecedente penale.
Potrivit anchetatorilor, în urma perchezițiilor au fost depistate haine care ar fi aparținut victimei din ziua dispariției, oseminte presupus umane, obiecte cu urme de sânge, precum și alte probe. De asemenea, poliția nu exclude existența mai multor victime, inclusiv din anii precedenți. La acel moment, oamenii legii au anunțat reținerea a trei persoane și continuarea investigațiilor la fața locului.






