VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Noi detalii în cazul accidentului cumplit de la Cahul: Cei trei frați răniți, transferați la Chișinău. Șoferul Mercedesului, reținut

Cei trei frați răniți în accidentul din raionul Cahul, în urma căruia și-au pierdut părinții, au fost aduși la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Copiii de 5 și 10 ani sunt internați la Terapie intensivă, iar cel de 7 ani se tratează în Secția traumatologie.

Doi dintre copii, aflați în stare mai gravă, se află sub supraveghere medicală în cadrul Departamentului de anesteziologie și terapie intensivă. Cel de-al treilea pacient este internat în Secția de ortopedie și traumatologie, unde primește îngrijiri specializate”, a declarat pentru IPN purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu.

- Advertisement -

Accidentul rutier a avut loc marți seara, în satul Burlăceni, raionul Cahul. Potrivit cercetărilor preliminare, cauza ar fi fost viteza excesivă, care a dus la o coliziune violentă între un automobil de model Mercedes, înmatriculat într-un alt stat, și un Volkswagen în care se afla familia.

Părinții, în vârstă de 32 și 33 de ani, au murit pe loc. Cei trei frați au supraviețuit impactului, însă au suferit răni grave.

Doi dintre ei au fost internați la Spitalul Raional Cahul, la Terapie intensivă, iar al treilea frate a fost transportat la Spitalul Raional Vulcănești. Miercuri, s-a decis transferul copiilor în capitală.

Șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a precizat pentru IPN că șoferul Mercedesului a fost reținut. Alte detalii poliția nu a oferit deocamdată.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.