VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nicu Popescu: Turul II nu este doar despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european

„Turul doi nu este doar despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european”. O spune ex-ministrul de Externe, Nicu Popescu, care îndeamnă cetățenii să se mobilizeze și să iasă într-un număr cât mai mare la alegeri.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Nicu Popescu, a subliniat că „pentru cei care au ales să se abțină la referendum, acum e momentul să corecteze cursul”.

Acum o săptămână, cetățenii au votat pentru includerea obiectivului european în Constituție. În ciuda apelurilor la boicot, îndemnurilor de a vota „nu”, cumpărării de voturi și unei campanii intense de dezinformare, s-a ajuns la un rezultat de 50.4%.

Și totuși, iată-ne acum, în turul doi al alegerilor, la dezbateri, când un candidat propune brusc semnarea unei declarații comune pentru a susține direcția europeană a țării. Ieri, boicotau referendumul din resentimente personale, azi, își doresc declarații de unitate pro-europeană. Asta este cel puțin neserios.

Turul doi nu este doar despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european. Pentru cei care au ales să se abțină, este momentul să facă un pas în față și să corecteze cursul – pentru un viitor european clar!”, a comentat Nicu Popescu.

Menționăm că duminică, 3 noiembrie, va avea loc turul II al alegerilor prezidențiale. Pentru fotoliul de președinte luptă președinta țării Maia Sandu și ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.