VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nicu Popescu: Problema transnistreană nu ne afectează ambițiile de aderare la UE

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, susține că problema transnistreană nu reprezintă, în niciun caz, un impas în procesul de aderare la UE, iar aspirațiile europene ale Moldovei nu ar trebui să fie la cheremul Moscovei, care continuă să sprijine regiunea separatistă.

„Totul ar fi mai ușor dacă o țară ca a noastră nu ar avea un conflict separatist – ne afectează securitatea, economia, capacitatea de control la frontieră – are efecte negative masive”, a declarat șeful diplomației de la Chișinău pentru Politico.eu.

Totuși, Nicu Popescu susține că „nu este deloc” adevărat că impasul va afecta ambițiile de aderare a Republicii Moldova.

„Teritoriul controlat de guvernul nostru de la Chișinău poate adera la UE, indiferent de ceea ce se întâmplă în estul nostru și asta include situația din jurul regiunii transnistrene. Nimeni nu vrea țări divizate în UE, dar menținerea țărilor la cheremul manipulării geopolitice și a conflictelor separatiste ar fi și mai rău pentru continent, pentru UE și pentru noi”, a mai afirmat demnitarul.

Publicația mai notează că diplomații moldoveni de la Bruxelles vor prezenta astăzi Comisiei Europene un document de poziție în care vor argumenta că Guvernul ”a depus eforturi susținute pentru a ancora ferm țara în familia europeană”.

Potrivit unui proiect văzut de Politico, în următoarele săptămâni „Moldova va lansa, de asemenea, un proces de autoevaluare pentru a identifica necesitățile legislative pentru discuțiile de aderare mult așteptate”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.