Pe parcursul a 30 de ani, cei care au fost la putere au avut mai mult un monolog. Societatea a dus lipsă de informații și doar i s-a spus pe ce drum să o ia. Interpretul Nicolae Paliț spune că poporul e ușor de manipulat, pentru că nu se mai pune accent pe educație și cultură. Societatea a asistat la varii formule de guvernare, toate având însă un lucru în comun, promisiuni care, în mare parte, nu au fost onorate.
Nicolae Paliț: Republica Moldova de 30 de ani caută un drum, caută ceva și încă nu l-a găsit. Asta e cel mai trist pentru noi și pentru societatea noastră.
Vocea Basarabiei: Drumuri multe înseamnă rătăcire.
Nicolae Paliț: Exact, aveți perfectă dreptate, drumuri multe înseamnă rătăcire. Și atunci când omul nu este încrezut în sine și care-i drumul corect pe care să meargă, fiindcă noi am văzut pe parcursul vieții, pe perioada asta de timp, toți au încercat să ne convingă că, iată, încoace e cel mai bine și, în cele din urmă, ne convingem că oamenii singuri nu știu cum e mai bine.
Vocea Basarabiei: Bine, geopolitica a fost în joc cam de când Republica Moldova și-a proclamat independența. Totuși, omul astăzi poate să spună clar dacă pentru țara lui e mai bine în Uniunea Europeană sau împreună cu Federația Rusă?
Nicolae Paliț: Mie mi-e greu să spun unde ar fi mai bine, dar întotdeauna am zis că este bine acolo unde suntem așteptați și doi – acolo unde omul se regăsește cu adevărat și se gândește că o să fie într-o societate mai bună. Firește că noi ne uităm în Europa și vedem că lucrurile acolo merg bine, oamenii trăiesc bine, îs cu speranța în ziua de mâine, au încredere în ceea ce fac, am vrea să fim și noi acolo unde este toată lumea și se simte bine, dar ca să ajungem acolo trebuie să fim pregătiți. Dar momentul este că de fiecare dată orice partid care vine și ceva ne promit, nu îndeplinesc ceea ce au promis, ceva fac din ceea ce au promis, dar în majoritatea cazurilor rămâne promisiunea goală.
Omul care are dragoste și iubește, el va ierta, el va face lucruri bune
Vocea Basarabiei: Ce trebuie de făcut în Republica Moldova ca cetățeanul, în primul rând, să aibă încredere în țara lui, ca să nu-și mai facă valiza să plece și ca să se implice și el în a face aceste schimbări de care e atât de mare nevoie?
Nicolae Paliț: Așa-i firea omului, totdeauna caută unde-i mai bine și, de fapt, orice om pe care îl vei întâlni, dar eu, fiind de felul meu mai aproape de popor și de folclor, și de tradiții, întotdeauna am zis așa: decât ceea ce avem noi acasă mai bine n-o să găsim în altă parte. Este trist că tinerii de astăzi pleacă, dar întotdeauna ne gândim invers – păi, ei pleacă să-și facă un viitor. Dar de ce pleacă? Pentru că ei acasă multe lucruri încă nu le-au văzut și nu le-au simțit. De obicei, eu aduc un exemplu: dacă în casă copiii nu au văzut niște lucruri la părinții lor – să meargă la cimitir la Paștele Blajinilor împreună cu părinții la mormintele buneilor, ei nu vor face-o în casa lor; dacă ei la Anul Nou nu vor pregăti un colind, nu vor pregăti o urătură, exact ca în povestea lui Ion Creangă, ei nu vor face-o în casa lor și obiceiurile acestea vor deveni străine.
Vocea Basarabiei: Dvs. ce cântați mai mult – of, of, of, că viața-i tare grea?
Nicolae Paliț: Nu, eu cânt de bună dispoziție, fiindcă poporul întotdeauna a cântat ceea ce a avut la suflet, poporul n-a cântat numai de joc și veselie. Să zicem, dacă în viața lui el a avut lucruri frumoase, el a cântat de voie bună, dacă a avut lucruri triste, el a cântat de durere. A fost în societate război, avem cântece de război, au fost vremuri mai grele, s-a cântat de jale și de tristețe, dar în majoritatea cazurilor poporul a cântat de voie bună, dedicații pentru lelița, pentru bădița, pentru omul drag, din dragoste totul se face. De fapt, eu am o expresie: omul care are dragoste și iubește, el va ierta, el va face lucruri bune, el întotdeauna o să vadă lucrurile bune față de celălalt, cel pe care îl are în casă, față de soție, de copii, cel care nu iubește, el nu iartă, întotdeauna caută că acolo nu s-a făcut, că dincolo nu este bine. Iată acesta-i momentul. Și eu întotdeauna zic, omul care cântă și dăruiește flori nu are gând rău. Ce înseamnă să cânți cu gând rău? Nu, e imposibil, tu cânți de dragoste, de dor, sufletul îți cântă. Dacă în societate noi am avea liniște, ar fi altceva, dar nu avem liniște, iar liniștea vine de la fiecare din noi și de acasă. Copilului trebuie mereu să i se spună: „Noi o să reușim, noi o să facem lucruri frumoase, noi așa trebuie să facem”, pentru că altfel necazurile părinților se răsfrâng asupra copiilor.
Vocea Basarabiei: Se zice că educația și cultura sunt domeniile unde trebuie să se investească mult și foarte mult, iar pe de altă parte, despre ce se vorbește? Că degradăm sau că e mare degradarea și că mergem în jos, în jos…
Nicolae Paliț: Aveți perfectă dreptate, cultura și educația, școala și alături cultura – biblioteca, muzeul, teatrul, iată toate acestea ne fac viața frumoasă. Eu îmi amintesc, eram tânăr și mergeam la spectacole ca la o sărbătoare. Și copilului dacă astăzi la școală o să i se spună că nu mai ajungem noi nicăieri, că voi n-o să reușiți, că ce-i cu societatea asta, el o să-și piardă încrederea. Nu despre asta noi trebuie să vorbim, iată aici îi discordia, că omul trebuie încurajat de fapt.
Vocea Basarabiei: Dvs. aveți o melodie – De la Cernăuți la vale/ S-a făcut o trecătoare, războiul acesta din Ucraina cum influențează asupra realităților din Republica Moldova?
Nicolae Paliț: Dar orice război, oriunde ar fi pe glob influențează țările din preajmă, populația din preajmă. Noi sigur că tragem nădejde să ia sfârșit acest război, fiindcă niciun război nu poate fi drept, războiul întotdeauna aduce daune și, în primul rând, pe lângă daunele materiale, aduce daune morale pentru oameni, îi apasă, îi distruge, e un lucru știut. Și pentru Republica Moldova ca între vecini, ca într-o mahala, dacă ai un vecin care-i în scandal cu cineva, tu nu te simți bine în casa ta. Noi suntem vecini, avem hotar comun, avem legături comerciale, legături economice, acesta-i succesul țărilor vecine, ca și într-o mahala vecinii care trăiesc bine, fiindcă dacă te-ai dus de acasă sau ai nevoie de ceva, apelezi la vecin. Eu am un cântec care se numește „La vecinul meu Dumitru” și eu mereu spun că un vecin este mai aproape decât un frate și decât o soră. Ai o bucurie – cu vecinul o împarți, ai o tristețe – cu vecinul o împarți. Ai nevoie de ajutor, la cine apelezi? La vecin. Asta-i toată filosofia vieții, cu vecinii trebuie să trăim bine. Eu îmi amintesc că mergeam cu părinții mei, mai ales cu tata, eram cel mai mare fecior la tata și mă lua cu el și la coasă, și la curățat la vie, și la tras la teasc, și în beci la pus murături, și la pregătirea pentru iarnă, și la multe alte lucruri folositoare într-o gospodărie, chiar și la bătut niște ținte. Eu spun la toată lumea – în casa mea nu se întâmplă să curgă un robinet, să nu se închidă normal o ușă, să nu lucreze un întrerupător sau altceva, fiindcă am prins de acasă de la părinți. Copilul trebuie să ia depinderile de viață de la părinți. Bunăoară, fiindcă a venit vorba, maică-mea cu 30-40 de ani în urmă la nunți și cumătrii în sat era bucătăreasă, am o soră care exact același lucru l-a făcut mai târziu. Dragostea asta de bucătărie i-a fost transmisă. Exact la fel dragostea de cântec, dragostea de a fi gospodar mi le-a transmis taică-meu, fiindcă el mă lua tot timpul lângă el. Fiind lăutar și om care cânta la nunți și cumătrii, mi-a altoit și mie dragostea de cântec, dragostea de instrument. Întotdeauna cântam alături de el, instrumentul și muzica se dau foarte greu, când nu-mi reușea ceva, mă gândeam: oare de ce nu mă lasă tata în pace, să-și caute de treabă prin ogradă, că-mi vine să ies pe geamul din spatele casei? Iată aceasta-i înțelepciunea țărănească, când a văzut că am prins gustul și deja îmi place, m-a lăsat în pace, dar niciodată nu m-a impus și nu m-a forțat, întotdeauna cu binișorul și uneori încerca să mă întrebe: „Am auzit că ai însușit ceva nou, ia să vedem cum îți iese”. Iată încurajarea asta face mult. De fapt, eu m-am îndrăgostit de ceea ce fac, la început cântam la instrument, dar pe urmă am început să cânt cu vocea. Sunt mai multe istorii aici, am avut o echipă de instrumentiști în sat, o soră mai mare de-a mea s-a căsătorit cu un băiat care cânta la trombon, Domnul să-i odihnească, nici sora, nici cumnatul nu mai este, și ei când au văzut cum cânt eu la acordeon, mi-au propus să merg cu ei la nuntă. Și iată îmi amintesc ca astăzi, tatăl lui era trompetist, dirijor de fanfară și iată de aici azi – puțin, mâine – puțin și tot așa.
Vocea Basarabiei: Banul cum îl schimbă pe om?
Nicolae Paliț: De fapt, asta-i cel mai groaznic ce se întâmplă. Banul schimbă societatea, statele le schimbă, noi am ajuns când banul rezolvă totul, și nu numai la noi în țară, ci la nivel internațional. Vă dați seama? Omul umblă după ban, ceva nu-i ajunge, nu știu ce mai vrea. Nu știu dacă comparația îi reușită, dar exact ca și statele, vor cât mai mulți bani, dar pentru asta trebuie de muncit, iar banul n-o să-ți ajungă nicicând. Firește, noi vrem să trăim bine și să avem un ban și țările pentru bani muncesc și pentru ca să-și dezvolte economia, să exporte, să aibă bani, să poată comercializa, să poată trăi poporul în bine ș.a.m.d. Dar expresia poporului de altădată: banu-i ochiul dracului rămâne actuală.
Vocea Basarabiei: Cum ați defini dvs. noțiunea de fericire la moldoveni?
Nicolae Paliț: Eu pot să vă spun în ce constă fericirea – omul trebuie să aibă sănătate, trebuie să aibă pace și înțelegere în casa lui. Dacă are o soție, dacă are niște copii, dacă el își iubește soția și copiii și trăiesc bine și în înțelegere, el este un om fericit. El poate nici nu-și dă seama că este un om fericit.
Vocea Basarabiei: Care vă este cea mai mare dorință?
Nicolae Paliț: Toată lumea știe că acum câteva luni mi-am pierdut soția. Cea mai mare dorință e s-o am alături. Să ai omul drag în preajmă e o mare fericire.
Nonvalorile apar din cauza faptului că de mic copilul nu a văzut acasă, nu a fost educat prin valorile neamului
Vocea Basarabiei: Din păcate, suntem trecători pe acest pământ…
Nicolae Paliț: Da, aici aveți perfectă dreptate și este un adevăr – nimic nu poți întoarce. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că toată lumea este trecătoare pe acest pământ. Asta este dorința omului, ca să fie împăcat cu sine, încerc să depășesc această durere.
Vocea Basarabiei: Dar ce le spuneți celor care încearcă totuși în prim-plan să aducă nonvalorile, și nu valorile? Totuși, multă lume pune accentul pe cu totul altceva.
Nicolae Paliț: Și asta este trist. Nonvalorile apar numai datorită faptului că de mic copilul nu a văzut acasă, nu a fost educat prin valorile neamului, n-a ajuns la sărbători să se încadreze în niște tradiții frumoase. Dacă tu mergi la Anul Nou cu semănatul: Să trăiți, să înfloriți/ Ca merii, ca perii/ În mijlocul verii, asta-i o urare de sănătate, de belșug pentru cei care te ascultă și tu în suflet te încarci cu energie pozitivă. Omul trebuie să pună accent pe valori, dar avem nonvalori foarte multe și pe lângă faptul că noi le avem în societate, mai vin și din exterior.
Vocea Basarabiei: Depinde iarăși de inteligență, de educație, de cultură.
Nicolae Paliț: Despre asta și este vorba. Copilul pleacă în străinătate și el aici a văzut nonvalori și acolo tot cu acestea se întâlnește. Eu cred că răi sunt mai puțini, dar dacă ar fi toți împreună ne-ar domina, răul ne-ar domina.
Vocea Basarabiei: Chiar dacă binele trebuie să învingă răul?
Nicolae Paliț: Da. Ei sunt dispersați, dar dacă ar fi toți grămadă, ne-ar domina, fiindcă ar fi o forță, o putere.
Vocea Basarabiei: Dar dacă cei buni ar fi toți grămadă?
Nicolae Paliț: Păi, cei buni se mai mențin grămăjoară și datorită acestui lucru binele triumfă, fiindcă binele se adună și învinge. Sunt și răi care se adună, dar ei între ei nu pot conviețui, fiindcă răul naște rău. Proști sunt mulți, dar norocul nostru e că ei nu sunt grămadă, dacă ar fi grămadă, ar fi tragedie. Și eu mai am o expresie: în cântecele noastre populare găsim toată înțelepciunea poporului. Am o nană care-mi spunea: „Măi, buneii voștri n-aveau multă carte, dar aveau atâta înțelepciune. Să nu gândiți voi că ei erau proști, ei n-aveau carte, voi la moment fără telefon, fără laptop nu puteți, ei atunci toată informația asta și înțelepciunea o aveau în cap și un sfat în orice moment puteau să-ți dea”. Asta-i fenomenal, e deosebită chestia asta. Eu mă mândresc cu poporul meu, mă mândresc că m-am născut pe acest pământ și, în cele din urmă, am primit o educație frumoasă, chiar dacă a fost o educație țărănească, pentru că părinții noștri n-au avut multă carte, dar au știut să ne spună: „Dacă mergi la școală, fii atent, nu răspunde urât, vezi, fă-ți lecțiile, mergi pe drum, dă bună ziua la cei mai în vârstă, ajută-i dacă trebuie” și multe alte lucruri, povețe frumoase. Omul trebuie să trăiască din frumos.
