VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

NATO lansează operațiunea „Santinela Estică” după încălcarea spațiului aerian polonez de drone rusești

NATO a anunțat, vineri, lansarea operațiunii „Santinela Estică” pentru consolidarea apărării pe flancul estic, după ce în noaptea de 9 spre 10 septembrie cel puțin 21 de drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat că este vorba despre cel mai grav incident de acest fel înregistrat până acum, iar situația este „periculoasă și inacceptabilă”.

Operațiunea va implica resurse din opt țări aliate, inclusiv Danemarca, Franța, Germania și Regatul Unit, și va integra atât sisteme de apărare aeriană, cât și terestre. Generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, a precizat că scopul este întărirea descurajării și protejarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat.

- Advertisement -

România se află printre statele vizate de încălcări ale spațiului aerian, iar ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, și șefa diplomației, Oana Țoiu, au salutat decizia NATO, numind-o „un mesaj puternic de solidaritate și fermitate în fața provocărilor rusești”.

Conform NATO, operațiunea va fi multidomenială, de durată nedeterminată, și reprezintă un răspuns direct la acțiunile repetate ale Rusiei pe flancul estic. Danemarca va contribui cu două avioane F-16 și o fregată antiaeriană, Franța cu trei avioane Rafale, iar Germania cu patru Eurofighter, în timp ce alte state și-au anunțat disponibilitatea de sprijin.

NATO a subliniat că va continua să-și consolideze apărarea aeriană și să implementeze noi tehnologii anti-drone, în cooperare cu aliații, pentru a preveni și contracara viitoare provocări.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.