Moțiunea împotriva politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale a eșuat

Moțiunea simplă asupra politicilor publice implementate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, depusă de opoziție, a fost respinsă de Parlament.

După aproximativ cinci ore de dezbateri în plen, moțiunea simplă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată. Aceasta a fost respinsă cu 52 de voturi „împotrivă” și 27 de voturi „pentru”.

Autorii moțiunii au invocat gestionarea defectuoasă a elaborării politicilor naționale pentru redresarea situației demografice, prevenirea sărăciei și compensarea costurilor la resursele energetice. În acest context, semnatarii moțiunii simple au solicitat elaborarea unor strategii naționale actualizate privind securitatea demografică și combaterea sărăciei, precum și a unor politici pentru reducerea vulnerabilității energetice a cetățenilor.

- Advertisement -

În prezentarea sa de la tribuna Parlamentului, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a prezentat politicile promovate de autorități și rezultatele obținute. Aceasta a menționat că, în acest an, bugetul alocat de stat în domeniul protecției sociale depășește 54 de miliarde de lei și constituie 15,3% din PIB. În același timp, deficitul Bugetului asigurărilor sociale de stat este în scădere. În acest an, suma acestuia este de 3,6 miliarde de lei, în comparație cu anul 2023, când era de 5,4 miliarde de lei.

În ceea ce privește politica demografică, Natalia Plugaru a accentuat că rata fertilității în Republica Moldova este de 1,66 femeie, mai mare decât media europeană, care este de 1,34. În același timp, ponderea cetățenilor vârstnici este de 18%, iar speranța de viață a crescut până la 72 de ani. În acest context, politica Ministerului în domeniul demografiei se bazează pe trei piloni – programe pentru familii; copii și tineri; persoane vârstnice.

De asemenea, ministra Muncii și Protecției Sociale a vorbit și despre măsurile de susținere a populației și de reducere a vulnerabilității energetice. În ultimele patru sezoane, statul a alocat peste 11 miliarde de lei prin diverse mecanisme pentru a susține programul de compensații.

Ea s-a referit și la implementarea reformei RESTART. Astfel, într-un singur an, numărul cazurilor care au beneficiat de asistență socială a crescut de 19 ori și a depășit 66 000.

Natalia Plugaru a vorbit și despre prioritățile din perioada următoare. În 2027, urmează să fie lansate trei programe noi, care vizează incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, protecția copilului, ocuparea forței de muncă și combaterea muncii nedeclarate. Totodată, este planificată deschiderea a două centre pentru victimele violenței și a mai multor grupe de creșă în grădinițe.

Reformele pe care le-am inițiat deja aduc rezultate. Pentru următoarea perioadă, obiectivele noastre sunt bine trasate: să creștem, în continuare, rata de ocupare; să ajungem la grupurile vulnerabile, să le oferim mai multă protecție socială; să continuăm să dezvoltăm serviciile sociale la nivel local ca să reușim să asigurăm durabilitatea pe termen lung a sistemului de protecție socială”, a declarat ministra Natalia Plugaru.

Menționăm că aceasta este cea de-a patra moțiune simplă care a fost dezbătută în Parlament de la începutul anului. Anterior, și moțiunile simple împotriva politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ale Ministerului Energiei și ale Ministerului Apărării, depuse de opoziție, au picat.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.