VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Moldovenii, tot mai iresponsabili. În 2022, amenzile de circulație au crescut cu 20%

Șoferii moldoveni sunt tot mai iresponsabili. Anul trecut au fost date peste 460 de mii de amenzi pentru încălcarea circulației rutiere, cu aproximativ 21 la sută mai mult decât în 2021. În fiecare al treilea caz, șoferii au fost sancționați de poliție pentru depășirea vitezei.

Datele Biroului Național de Statistică arată că cifra amenzilor pentru depășirea vitezei a fost de 155 de mii, adică 34 la sută din totalul contravențiilor din domeniul circulației rutiere. Pe locul al doilea urmează nerespectarea indicatoarelor rutiere, în acest sens fiind aplicate 78 de mii de amenzi. În peste 62 de mii de cazuri, șoferii au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 36 de mii de amenzi au fost date pentru încălcarea regulilor de înmatriculare a vehiculelor. De asemenea, 1500 de contravenții au fost aplicate pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate, în peste 400 de cazuri șoferii fiind lipsiți de dreptul de a conduce și obligați să presteze servicii neremunerate în folosul comunității.

Încălcările din domeniul circulației rutiere reprezintă peste 70 la sută din totalul contravențiilor înregistrate în 2022 de structurile statului, precum MAI, Fisc, Serviciul Vamal. Astfel, anul trecut, au fost constatate peste 680 de mii de contravenții. Creșterea este alarmantă în comparație cu anul 2019, fiind cu 85 la sută mai mare.

După abaterile în trafic, urmează contravențiile ce se referă la încălcări ale ordinii publice, cele ce atentează la sănătate și ilegalități constatate în activitățile de întreprinzător, mai exact abateri fiscale. De asemenea, în 2022, au fost aplicate peste 20 de mii de amenzi pentru injurie sau alte declarații ce lezează onoarea și demnitatea persoanei.

În total, suma amenzilor aplicate anul trecut a fost de 524 de milioane de lei, fiind încasate însă doar 40% din valoare, sau 213 milioane de lei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.