VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moldovenii reveniți din străinătate, scutiți încă doi ani de achitarea taxelor la importul bunurilor

Serviciul Vamal anunță că moldovenii care vor reveni din străinătate vor fi scutiți de plata drepturilor de import încă doi ani, mai exact până în 1 octombrie 2025. Acestora li se permite importul bunurilor personale și a unui vehicul, fără achitarea drepturilor de import.

Instituția precizează că acordarea scutirii se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată și se interzice comercializarea, gajarea, donația, darea în locațiune, uzufructul, leasingul sau orice altă formă de transmitere în posesie ori folosință a vehiculului importat în temeiul legii menționate, până la expirarea termenului de 3 ani de la data efectuării importului.

Pentru a beneficia de această facilitate, solicitanții trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să aibă mai mult de 18 ani, să dispună de permis de ședere permanentă sau provizorie în afara teritoriului RM sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat și/sau deține dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat, să confirme că, în ultimele 48 de luni de la depunerea cererii, s-a aflat cumulativ cel puțin 36 de luni în afara teritoriului RM, în cazul introducerii unui vehicul supus scutirii, să dețină permis de conducere, perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul.

Potrivit autorităților, de la intrarea în vigoare a Legii respective, în 1 octombrie 2022, de facilități fiscale și vamale au beneficiat 90 de cetățeni moldoveni.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.