VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moldovagaz: În noiembrie, s-a consumat cu 55,5% mai puțin gaz față de anul trecut

Volumul consumului de gaze naturale în luna noiembrie curent a constituit 63,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 55,5 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna octombrie 2022 acest indicator a crescut cu 33,5  milioane de metri cubi sau cu circa 113%.

Consumatorii casnici, pînă la data de 30 noiembrie 2022, au plătit 99,1% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,1% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,3%, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,3 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În conformitate cu Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice consumatorilor casnici în număr de 568 mii conturi personale le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în noiembrie 2022 în mărime de 357,9 milioane lei. Totodată, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 6874 locuri de consum, volumul compensațiilor a constituit 5,6 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 617 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,5 milioane lei. Totodată, față de 380 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 noiembrie 2022 a atins cifra de 10,569 miliarde lei și acoperă 99,4% din volumul furnizat.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.