VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Moldovagaz dă asigurări că există livrări stabile de gaz până la sfârșitul anului

Întreprinderea Moldovagaz susține că, datorită contractului semnat cu Energocom acum trei zile, consumatorii din dreapta Nistrului vor fi asigurați cu gaze până la sfârșitul anului. Totodată,  șeful companiei, Vadim Ceban, a precizat că Moldovagaz a inițiat deja și negocierile pentru un nou contract pentru perioada ianuarie-martie 2024.

Moldovagaz menționează că aceste acțiuni sunt întreprinse în vederea îndeplinirii responsabilităților stabilite prin Hotărâre de Guvern.

„Potrivit proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024, care se află la etapa consultărilor publice, una din măsurile necesare de a fi întreprinse de SA „Moldovagaz” întru prevenirea și atenuarea impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale, este achiziția gazelor naturale din surse alternative”, anunță Moldovagaz.

Furnizorul de gaze precizează că în situație de urgență urmează să procure gaze naturale de la „Energocom” când este sistată sau limitată livrarea pe piața gazelor naturale aferentă contractelor în derulare, precum și atunci când este necesară aprovizionarea consumatorilor cu cantități de gaze naturale suplimentare celor stabilite în contracte și atunci când prețul gazelor naturale livrate de „Energocom” este mai mic decât prețul gazelor naturale contractate de către furnizorii de ultimă opțiune.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.