Republica Moldova va trece cu bine peste iarnă. Niciodată țara nu a fost atât de pregătită din punct de vedere energetic și independentă față de Rusia. Declarațiile au fost făcute de premierul Dorin Recean în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
„Da, a costat foarte scump și politic nu a arătat bine. Nu a fost dificil. A fost nevoie de determinare, integritate și decizii clare pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Nu am fost vreodată mai independenți energetic de Rusia, de regiunea transnistreană, nu contează. Vom continua să facem rezerve de gaze. Corespunzător vom avea și posibilitatea de a micșora tariful atunci când vom suplimenta depozitele cu gaze naturale mai ieftine. În ceea ce privește asigurarea cu energie electrică, am prelungit contractul pentru o perioadă mai lungă și am avut și o micșoare a tarifului”, a declarat Recean.
Șeful Guvernului s-a referit și la riscurile privind sistării livrărilor de gaze de către Rusia pentru malul stâng al Nistrului, ceea ce ar lăsa astfel malul drept fără energie electrică mai ieftină.
„Guvernul e obligat să țină cont de orice scenariu. Prin urmare, da, noi suntem pregătiți inclusiv pentru acest scenariu. Guvernul va interveni și pentru ca să ne asigurăm și că cetățenii RM din stânga Nistrului sunt protejați în spațiul nostru economic și social” , a precizat Dorin Recean.