Republica Moldova își întărește interconexiunea energetică la Prut cu liniile electrice din România, inclusiv în eventualitatea unei crize din iarnă, care ar putea fi provocată de sistarea livărilor gazelor de către Gazprom pentru regiunea transnistreană, de unde Chișinăul își asigură 80% din necesarul de energia electrică pentru dreapta Nistrului. Operatorul Moldelectrica a finalizat lucrările de instalare a unei celule noi de racordare la stația de transformare din Gotești, raionul Cantemir, prin intermediul liniei electrice aeriene de 110 kV din Fălciu, România.
Noul proiect va crește capacitatea de import de energie din România, astfel de linii de interconexiune fiind și pe segmentul Huși – Cioara, Ungheni – Țuțora și Costești – Stânca. Primele teste ale noii celule de racordare au fost făcute miercuri, transmite profit.ro.
Aceste lucrări fac parte dintr-un plan mai amplu de pregătire a sezonului rece, care include și măsuri de prevenire și atenuare a unei eventuale crize în aprovizionarea cu gaze destinate producției de electricitate.
Lungimea totală a liniei Fălciu-Gotești este de 28 kilometri, din care 2,5 kilometri pe teritoriul României. Aceasta pornește din stația de transformare 110/20 kV Fălciu, traversează un drum național, merge în paralel cu Prutul până, în apropierea căii ferate, ce face legătura între România și Republica Moldova, după care traversează râul.
Republica Moldova se confruntă cu riscul ca, la iarnă, în condiții de criză în aprovizionarea cu energie, care ar putea surveni și ca urmare a stopării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina către regiunea transnistreană, să nu poată importa suficient curent electric din România pentru a-și asigura integral necesitățile de consum, a transmis luna trecută Agenția Internațională pentru Energie.
Într-un raport a cărui temă principală era securitatea energetică a Ucrainei în sezonul rece care vine, AIE a arătat că probabila oprire a tranzitului prin Ucraina al volumelor de la Gazprom destinate regiunii separatiste, de la 1 ianuarie 2025, ridică întrebări majore și cu privire la aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova și la prețurile acesteia. Asta pentru că circa 80% din necesarul de electricitate al malului drept al Prutului este asigurat de către centrala pe gaze MGRES de la Cuciurgan, care primește combustibil rusesc ce tranzitează Ucraina.