Moldelectrica a fost nevoită, din nou, să ceară energie electrică de avarie în după-amiaza și seara zilei de luni. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu.
Potrivit oficialului, solicitarea ajutorului a fost determinată de dezechilibrul sistemului electroenergetic ca urmare a capacității limitate pe interconexiunea cu România și abaterile de la valorile prognozate a consumului și generării pe piața energiei electrice.
„Aceste livrări sunt separate de cele efectuate de către furnizorul central Energocom, pe bază de contracte comerciale sau la bursele de energie și este mult mai scumpă. (…) Prețul final va fi cunoscut însă la începutul lunii viitoare, în cadrul proceselor de decontare. NTC pentru blocul de control Ucraina – Moldova este de 2150 MW pentru săptămâna curentă. De menționat că valoarea alocată este calculată săptămânal de către Centrele Regionale de Coordonare ale operatorilor sistemelor de transport”, a precizat Dorin Junghietu.
Ulterior, ministrul Energie a oferit, prin intermediul unui clip video publicat pe Facebook, mai multe concretizări în acest sens:
Menționăm că, pe 6 decembrie 2025, Moldelectrica a cerut ajutor de avarie din România, după ce un grup energetic important din Ucraina a fost avariat în urma atacurilor masive lansate de Rusia asupra infrastructurii energetice ucrainene. Luni, întreprinderea a anunțat că sistemul electroenergetic din Republica Moldova a revenit la activitatea în parametri normali.






