VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moartea lui Evgheni Prigojin a fost confirmată de expertiza genetică, anunță Moscova

Moartea liderului grupării de marcenari Wagner, Evgheni Prigojin a fost confirmată duminică, în urma unor analize genetice ale cadavrelor găsite după prăbuşirea unui avion miercuri, au anunţat autorităţile ruse, informează agenţiile de presă internaţionale.

În urma unor „expertize genetice moleculare”, s-a stabilit că identitățile celor zece victime ale căror trupuri au fost găsite după prăbuşirea avionului „corespund listei” de pasageri şi de membri ai echipajului, printre care figura Prigojin, , a anunţat Comitetul de Anchetă într-un comunicat.

Avionul privat al lui Prigojin care efectua o cursă Moscova-Sankt Petersburg, s-a prăbuşit la 26 august, la nord-vest de Moscova, iar toate persoanele de la bord au murit.

Kremlinul a respins speculaţii potrivit cărora este de vină în această prăbuşire. Afirmaţiile au fost negate de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care le-a calificat drept o „minciună absolută”.

Citește și: Prima reacție a lui Vladimir Putin după prăbușirea avionului în care s-ar fi aflat Prigojin: „Era un om de afaceri talentat, care a comis erori grave”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.