VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

MJ anunță că a discutat cu partenerii de dezvoltare prioritățile și necesitățile din justiție

Ministerul Justiției anunță într-un comunicat de presă că a organizat o ședință cu partenerii de dezvoltare și donatorii care susțin reformele din sistemul de justiție și lupta împotriva corupției, pentru a discuta inițiativele care au fost și care urmează a fi realizate împreună.

Potrivit MJ, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a apreciat implicarea și suportul oferit atât cel financiar, precum și ajutorul consistent oferit pentru reforma sistemică a justiției – evaluarea integrității candidaților la funcția de membru în CSM și CSP (pre-vetting), dar și ulterioara evaluare extraordinară a tuturor judecătorilor și procurorilor.

Procesul de reformă este unul complex și de durată, care necesită nu doar resurse financiare, dar și umane. Resursele de care dispune Ministerul Justiției sunt insuficiente în comparație cu multitudinea de aspecte aflate în sarcina Ministerului, inclusiv în contextul implementării condiționalităților pentru integrarea europeană pe segmentul justiției (6 din 9 condiționalități sunt pe segmentul justiției). De aceea, este important să găsim împreună modalitățile cele mai eficiente de acordare a asistenței, care să asigure rezultate pozitive și continuitatea acestora în timp”, a menționat ministrul Litvinenco.

În cadrul ședinței, reprezentanții Ministerului Justiției au prezentat donatorilor cele 4 platforme de cooperare pe segmentele: pre-vetting și vetting; anti-corupție; programul de de digitalizare pe justiție și necesitățile de asistență tehnică a Ministerului Justiției și a subdiviziunilor sale, și respectiv lista proiectele în curs de desfășurare.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.