VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mircea Geoană: La Vilnius, liderii NATO vor decide cea mai importantă transformare a planificării militare în ultimii 40 de ani

„Peste câteva zile, la Vilnius, liderii NATO vor decide cea mai importantă transformare a planificării militare, a structurii de forţe, atitudine, comandamente în NATO în ultimii 40 de ani”, a spus secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. „Cărţile de istorie ne indică cu precizie că cei care au investit în educaţie sistematic, tenace, generaţie după generaţie au fost naţiunile care au putut să se autodepăşească”, a mai precizat Geoană, transmite Digi24.

În cadrul discursului susținut vineri în fața studenților, personalului didactic militar și civil din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Geoană a vorbit despre „Era Marii Transformări”

Cele mai importante fragmente: „O întrebare se pune firesc: care este puterea „corpului politic” numit statul român şi cât de pregătiţi sunt acesta şi societatea românească să facă faţă celei mai mari transformări din istoria umanităţii? Am putea numi perioada în care trăim şi vei trăi, tinerii mei prieteni, „Era Marii Transformări”.

Acum exact o săptămână, la Oradea, am prezentat câteva idei despre ingredientele indispensabile pentru ca România să devină o naţiune de succes în aceste vremuri de mare inflexiune.

Despre nevoia unei viziuni unificatoare despre viitor. De o clasa politică şi de instituţii politice şi economice de calitate. De o economie performantă, inovatoare şi sustenabilă. De un sistem de educaţie care să pregătească tinerii pentru meseriile viitorului. De sănătatea fizică şi morală a naţiunii.

De un nou model economic, care să crească nivelul de trai al fiecărui român. În care oamenii să nu mai fie nevoiţi să trăiască de multe ori de pe o lună pe alta. Şi de nevoia unei gândiri independente, deasupra intereselor înguste ale politicienilor. Într-o largă coaliţie cu elitele locale, intelectuale şi profesioniste ale naţiunii, din toată ţara şi din vasta diasporă românească.

O gândire independentă care să muncească la transformarea statului, a politicului, a funcţiunii publice nu ca obiectiv în sine, ci pentru a face posibile lucrurile decente pe care şi le doresc toţi tinerii din România şi din toate ţările civilizate românii: locuri de muncă pentru cei tineri, care să nu mai plece în număr atât de mare din ţară, să prefere să rămână acasă, în familie; şcoli şi profesori la fel de buni ca aici, în Sibiu; spitale şi medici care să poată să opereze în toate comunităţile acestei ţări, de infrastructură, de mediu curat şi şanse egale pentru fiecare copil al acestei ţări, indiferent că mediul social sau geografia în care se naşte.

Nu există ţară de succes în istoria umanităţii care să nu fi avut un sistem de educaţie performant. Cărţile de istorie ne indică cu precizie că cei care au investit în educaţie sistematic, tenace, generaţie după generaţie au fost naţiunile care au putut să se autodepăşească. Să iasă din capcana veniturilor mijlocii. Să facă saltul în grupul îngust şi greu de accesat al naţiunilor dezvoltate şi prospere ale lumii. România nu face excepţie.

Nicio ţară nu se poate dezvolta pe termen lung dacă nu are la fundaţia sa un sistem de educaţie performant, echitabil, dacă nu investim în oamenii noştri de-a lungul întregii vieţi, de când se naşte până când Dumnezeu îl trimite într-o altă destinaţie. Cifrele din România cu privire la Evaluarea Naţională sunt suficient de dure. Sper să reprezinte un semnal de alarmă pentru noi toţi.

„Peste câteva zile, la Vilnius, liderii NATO vor decide cea mai importantă transformare a planificării militare, a structurii de forţe, atitudine, comandamente în NATO în ultimii 40 de ani. Mai multe forţe mai bine pregătite, mai bine echipate, capabile să acţioneze decisiv în orice domeniu operaţional, indiferent de direcţia şi natura ameninţărilor care vizează teritoriul şi populaţia de 1 miliard de cetăţeni ai Alianţei Nord- Atlantice.

Este o schimbare de profunzime strategică, cu consecinţe operaţionale şi politice importante”.

„Rezilienţa instituţiilor, economiei şi a întregii societăţi va fi în continuare pusă la încercare. În America, în Europa şi SUA, ca şi la noi acasă, în România, se alocă sume importante pentru reindustrializarea, securitatea tehnologică şi modificarea economiei.

Un loc aparte îl va avea şi baza industrială. Industria de apărare din ţările NATO. Producţia militară va creşte. Liderii noştri vor adopta o decizie de 2% din PIB. Este minimul de investiţie pe care ţările NATO trebuie să-l facă în Apărare. Aceasta înseamnă că vom avea în faţă o perioadă de transformare şi de resurse suplimentare pentru apărare şi înzestrare.

Vom avea, de asemenea, o perioadă de tranziţie accelerată de la echipamentele sovietice la era echipamentelor NATO, nu doar în Ucraina, ci peste tot în alianţa noastră. Este o şansă unică pentru renaşterea industriei de apărare din România. Resurse importante pot fi dirijate de către guverne şi de către sectorul privat, de către fondurile de investiţii, de către fondurile de cercetare, dezvoltare, inovare.

La NATO gândim multidimensional, 360 de grade. România are şi ea o geografie de 360 de grade. Este o punte naturală cu noul flanc din NATO pe axa Nord-Sud. Proiecte de forţă militară şi de intelligence fac casă bună cu o economie competitivă.

Cred că putem să avem mai multe companii româneşti care să devină, nu doar campioni naţionali, ci campioni regionali. România este activă şi ca o locomotivă a integrării tuturor vecinilor noştri în structurile euroatlantice, începând cu Republica Moldova, Ucraina, Moldova, Georgia, Balcanii.

România are nevoie ca de aer să aibă toţi vecinii săi în acelaşi context geopolitic şi economic. Dintr-o ţară de la periferia, de la extrema orientală a Europei, vom deveni o ţară în inima şi în centrul Europei. Alături de Turcia, Polonia şi Ucraina, România este şi va trebui să devină una din cele mai importante forţe militare ale acestei regiuni, ale NATO şi ale Uniunii Europene.”

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.