VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Mircea Cărtărescu: „Citesc pe scriitorii din Moldova, admir pe mulți dintre ei”

O nouă ediție a emisiunii „Realitatea românească”, difuzată la Vocea Basarabiei, a adus în fața publicului nu doar portretul scriitorului consacrat pe plan internațional, ci și al omului care privește literatura ca pe o formă de libertate și de adevăr. Invitatul ediției a fost Mircea Cărtărescu – poet, prozator, eseist, critic literar și publicist, una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane, tradus și premiat în întreaga lume.

Nu a existat o frontieră între cultura din Republica Moldova și cultura din România. Nu a existat niciodată această frontieră pentru că limba română a curs la fel și de-o parte și de cealaltă a graniței noastre. Scriitorii din Moldova au scris în aceeași limbă română cum scriem și noi. La București, la Iași sau în altă parte. Pentru mine nu a fost nicio problemă să-i citesc pe scriitorii din Moldova, să-i admir pe mulți dintre ei și să fiu foarte bun prieten și coleg de generație cu câțiva dintre cei mai buni”, a mărturisit Cărtărescu.

- Advertisement -

Autorul „Orbitorului” a vorbit cu sinceritate despre relația sa cu literatura, despre dimensiunea ludică și totodată gravă a scrisului: „Mie îmi place foarte mult să mă copilăresc și să mă joc. Am păstrat această dimensiune imatură, ca să spun așa, în mine, și mă bucur foarte tare că am păstrat-o. Asta nu înseamnă că jocul nu este grav. Și jocul este grav, copilul nu simte că se joacă, el face cu cea mai mare seriozitate tot ceea ce face.”

Pentru Mircea Cărtărescu, onestitatea față de sine și față de cititor este esențială: „Trebuie să fii sigur în timpul când scrii o carte că ea este o carte cinstită, o carte adevărată, o carte în care nu încerci să trișezi, o carte pe care o scrii din toate puterile tale, acesta e lucrul cel mai important, cred eu.”

Scriitorul a explicat și diversitatea operei sale: de la romane ample, cu teme existențiale, la volume mai ușor accesibile publicului larg.

Am alternat forme literare în care am încercat să exprim condiția umană, temele mari, temele enorme ale relației conștiinței cu materia, ale relației omului cu universul în care trăiește, așa cum am încercat să o fac în trilogia Orbitor, în romanul Solenoid, în Theodoros, dar nu numai în aceste cărți, alternând apoi cu cărți care-mi sunt foarte dragi și pe care le iubesc foarte mult și pe care cineva ar fi tentat să le numească «minore»… Cititorul nu trebuie să fie chinuit permanent, nu trebuie silit să citească lucruri extraordinar de complicate și de sofisticate. El trebuie să se mai și bucure. Noi nu mâncăm întotdeauna mâncăruri grele. Mâncăm și desert câteodată.”

În opinia sa, literatura nu este un simplu exercițiu intelectual, ci o chemare profundă: „Cred că literatura este o vocație. Mulți tineri cred că au această vocație fiindcă s-au născut cu ea, așa încât literatura nu poate să dispară. Cel care are vocația va simți nevoia sufocantă de a pune mâna pe tastatură sau chiar pe stilou, nu cred că a dispărut scrisul de mână, și de a scrie, de a se exprima, de a-și spune gândurile.”

Interviul integral poate fi urmărit pe canalele YouTube și Facebook ale postului nostru.

Emisiunea este realizată în cadrul proiectului „Vocea Basarabiei: informații și reziliență informațională românească în R. Moldova”, finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei emisiuni nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.