Musca la arat, astfel a descris Alexandru Donici omniprezența tumultoasă a indivizilor convinși că fără de îndrumările lor soarele ar uita să răsară. Astăzi ies la arat pe ogoarele rețelelor sociale în speranța să demonstreze că mai au oarecare utilitate publică. Dar nu pentru fanii indigeni fac ei tumbe și joc de glezne. Ci pentru păpușarii de la Kremlin, care au anunțat marele casting de primăvară pentru misiunea din toamnă a celui pe care Moscova îl va împuternici să îi facă concurență președintei Maia Sandu. Până a-l scoate din joben, ca pe un iepure, marionetistul lui Putin, Serghei Kirienko, cum îl numește presa occidentală, are sarcina să adune o duzină de performeri ambițioși, suficient de cunoscuți, dar vulnerabili, după care o jumătate din acea echipă să devină un fel de mamă-surogat pentru adevăratul candidat, care va beneficia de întregul sprijin al Kremlinului, acordat în cele mai diverse, surprinzătoare și netradiționale forme.
Până atunci e bal de coțofene. Iată de ce recentul periplu al fostului președinte socialist, care anunțase publicul de pe Facebook despre săvârșirea unei drumeții la patru mănăstiri așezate în formă de cruce, l-am perceput ca pe o înscriere la castingul lui Kirienko. Un alt căutător de comori se pare că e fostul său coleg de partid și de grup parlamentar Vasile Bolea. El își prezintă meticulos, în format video, luările de atitudine față de tot ce zboară și se mișcă pe bolta politică. De altfel, i-am cerut serviciului de inteligență… artificială din telefonul meu, să-i analizeze dosarul și să-mi spună dacă a existat o răscruce în viața lui Bolea Vasile, în care el ar fi putut să ia o direcție total diferită decât cacealmaua lui Dodon, din care finalmente a dat bir cu fugiții ca să devină „haiduc de prăsilă în ceata lui Șor”. Sintagma sună cam ciudat, dar nu-mi aparține. Cică ar fi lansat-o Vladimir Voronin într-un moment de revelație, când și-a amintit de trădarea Violetei Ivanov, căreia îi lipise porecla „păpușa Barby”, dar și de marea sa decepție, Marian Lupu, pentru care a avut cea mai acidă definiție dintre toate câte le-a pus în circulație.
Unii cercetători ai argoului politic susțin că Renato Usatîi ar fi autorul sintagmei „haiduci de prăsilă ai lui Șor”, având în vedere slăbiciunea sa pentru frazeologisme parfumate în cazarme soldățești și în pușcării. De altfel, sunt curios să știu dacă Renato este în butucul de cărți, pe care le-a înșirat Serghei Vladilenovici încercând o pasiență de succes. În aparență, dama de inimă neagră de la Comrat este favorita incontestabilă. Dar nici potențialul blondei de romb, care i-a cedat fotoliul, nu este încă pe deplin consumat. Și totuși, cine-i asul de treflă va decide șeful cel mare, dacă va rămâne neretezat, cum se exprimă, pe la spate, ortacii săi dornici de vacanțele de altă dată pe Coasta de Azur și pe plajele croate. Dar să nu uit să vă spun ce ipoteză surprinzătoare mi-a oferit inteligența artificială, când am întrebat-o despre verticalitatea ideologică a lui Bolea Vasile. Pe când juca rugby, fiind titular în selecționata Moldovei, el a ratat transferul extrem de avantajos la o prestigioasă echipă din Germania, din cauza unor dificultăți legate de deschiderea vizei. Dacă ar fi întrat în solda acelui club german de rugby, atâta îl mai vedeau socialiștii și șoriștii, afirmă cu încredere inteligența artificială. Eu sunt ceva mai sceptic, după ce am aflat, că Vasile Bolea a jucat rugby în echipe de la Kiev și Odessa, ceea ar fi trebuit să-l determine să fie solidar, întâi de toate, cu ucrainenii, și nu cu părinții spirituali de la Moscova săriți de pe fix. Numai că sângele politic apă nu se face, iar dinții sunt mai aproape decât părinții, cum zice dictonul, care rusește sună la fel de cinic și pragmatic– СВОЯ РУБАШКА БЛИЖЕ К ТЕЛУ.
