Dacă ți se va întâmpla să vezi un cangur așezat pe banca din spate a unui troleibuz, care mai și refuză să achite călătoria, înseamnă că faci parte din romanul lui Val Butnaru HIPNOTIC. Ești în plină acțiune. Nu te impacienta. Profită. Autorul acceptă să stea la taclale cu personajele. Cei mai curajoși chiar se încumetă să-l dea la brazdă pentru ceea ce le face. Poți interveni și tu ca să afli, din prima sursă, de ce unora le curmă viețile, cu iscusință de măcelar, în timp ce altora, dimpotrivă, lă oferă bonusuri nemeritate, ca în jocurile pe calculator. De ce nu o cruță pe fata care se aruncă de la etaj, făcându-se scrob în fața blocului?
Și, dimpotrivă, îl lasă în viață (ba chiar nepedepsit) pe turnătorul devenit dependent de drogul delațiunii, care îi pârăște până și pe membrii familiei sale, când nu mai are pe cine să ia în cătare. Dacă te întâlnești cu cangurul din troleibuz, ești încă la începutul romanului. Mai ai timp să evadezi. Te poți muta în cea mai proaspătă culegere de proză scurtă a lui Dumitru Crudu, care de fapt e un roman, în toată legea, așa cum mărturisea autorul în fața unui potențial funclub. L-a convocat deunăzi Iulian Ciocan, un scriitor la fel de fecund, care l-a detectat pe un Vasile Botnaru în cartea lui Dumitru Crudu. Nu m-am impacientat, pentru că nu sunt eu, ci un bărbat oarecare din Flutura, satul de baștină al lui Dumitru Crudu. Mie mi-i destul că m-a prins în insectar Emilian Galaicu Păun. Și Nicolae Popa în romanul care …. MIROASE A PEȘTE. Mă rog, cu o prezență episodică, ca plioscăitul produs de o broască ce sparge oglinda heleșteului de la Botanica. Nu e mare scofală. Dar, când te gândești că și premii Oskar se dau pentru cel mai bun rol secundar, … bogdaproste, boierule! Aferim! De când am prins gustul cetitului (nu sunt nici pe departe un devorator profesionist de talia lui Ivan Pilchin) cred că s-a adunat o listă de maxim 20 cărți în care mi-ar fi plăcut să mă mut cu traiul. 2/3 sunt titluri acumulate în adolescență. Câteva din anii de studenție, când profesorul Hanganu încerca, sisific, să ne convingă că lecturile sunt mai folositoare decât agapele cu sirene. La loc de cinste e Micul Prinț. L-am trecut în imaginarul pomelnic ori de câte ori l-am recitit. O dată la 5 ani. Acesta este intervalul de vârstă între nepoatele mele. Ultima dată l-am recitit în franceză. Mi-am dat seama că e un test ideal pentru verificarea elastcității neuronilor. Dacă praștia mai funcționează, înseamnă că te-ai putea catapulta oriunde. Bunăoară, în picturile lui Andrei Negură sau ale Alionei Bereghici. Sau ale lui Gheorghe Anghel, care mai rămân expuse, până după Blajini, la etajul doi al Muzeului Național de Artă. Vi le recomand cu încredere, deși s-ar putea să aveți aceeași senzație hipnotică, cauzată de privirea sfredelitoare a unui cangur așezat pe banca din spate a troleibuzului, ba mai și refuzând să-și achite călătoria.
