VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- Și la toți le o dat cu carul, numai mie cu paharul

În trei zecimi de secundă motorul de căutare Google mi-a oferit 62.900 de rezultate, după ce îl rugasem, respectuos, să-mi ofere niscaiva informații referitoare la cei învredniciți de titlul PERSONALITATEA ANULUI 2023. Firește, am avut răbdare să deschid maxim 20-25 de linkuri, suficiente însă ca să adun repere factologice pentru previziunea axiomatică a unui coleg de la Vocea Basarabiei, cel care afirma, la o agapă corporativă, că anul 2023 numaidecât va fi declarat de mai multe entități publice drept anul femeii, în general, sau al unor femei notorii în parte. Mă rog, poate era un simplu procedeu retoric de gratitudine pentru eforturile directoarei noastre Valentina Ursu și de complezență cavalerească la adresa celorlalte jurnaliste, dominante numeric și contabilicește în redacția noastră. Dar, așa cum suntem deja în 2024, m-am gândit să îl rog pe vărul Google să îmi furnizeze statistici, ca să văd dacă se adeverește sau nu premoniția colegului nostru feminist de vocație. Cea mai concludentă dovadă o oferă prestigioasa revistă Time, care a desemnat-o pe celebra cântăreață pop americană, Taylor Swift, drept „Personalitate a Anului 2023”. Pentru care merite? „Ceea ce a realizat Taylor Swift în 2023 este incomensurabil. Ea s-a angajat să dea valoare visurilor, sentimentelor și experiențelor oamenilor, în special ale femeilor, care se simțeau neglijate și subestimate cu regularitate.” Astfel a motivat redactorul-șef al revistei Time, Sam Jacobs, decizia de a o prezenta pe prima pagină pe vedeta muzicii pop. O altă mascotă incontestabilă a anului 2023 este … Barby!!! – filmul în regia Gretei Gerwig. Cu vânzări de 1,44 miliarde de dolari, pelicula s-a situat pe locul întâi în clasamentul celor mai profitabile producții de cinema. Ce altă sociologie să mai dorim?! Barby, alias Greta, a câștigat competiția cu Oppenheimer, filmul lui Christopher Nolan, care a reușit să adune doar 950 de milioane de dolari. Dar nu (numai) banii aduc fericirea. Revista Aquarelle, care s-a impus ca un fel de Vogue de Basarabia, desemnează apriori numai femei ale anului, spre deosebire de omoloaga și concurenta VIP-magazin, care acordă trofee pentru mai multe categorii socio-profesionale. Ambele reviste evită totuși să includă în topurile lor de final de an personalități din lumea politică, să nu iasă cu bucluc la marginea cuptorului, cum spunea bunica mea Ștefănia, o cucoană cu demnitate țărănească nativă, verticală ca stâncile de la Saharna unde s-a născut. Pe ogorul nemărginit al influenserilor, tot bloggerițele au cucerit piscurile și au smântânit oalele audienței, alimentând mânia savantă a filosofului Dorian Furtună, care afirmă (citez din volumul ILUZIA FERICIRII) că „prin mass-media, prin rețele sociale, ne este focalizată privirea asupra unui orizont îngust al trăirilor mondene, idealizat și falsificat peste măsură …” Cam dur! Harnica mașină de căutare a identificat, bineînțeles, și o mulțime de personalități ale anului 2023, desemnate de consilii raionale și președinți de raioane. Pedagogi, sportivi, doctori, oameni de cultură, meșteri populari, fermieri și mai rar sau deloc mame, sărmanele mame, care-și fac onest munca cea mai dificilă de perpetuare a națiunii. În regiunea estică a Republicii Moldova, care se complace, de trei decenii, în statutul ei de pretinsă republică autonomă, ministerul local al finanțelor i-a premiat pe cei mai vrednici cetățeni ai anului trecut. Google mă informează rusește că la categoria Trudovaya doblesti/Gloria Muncii, au fost acordate două trofee – unul i-a revenit șefului companiei de stat de radio și televiziune, iar al doilea l-a primit un sudor de la întreprinderea Transgaz-Tiraspol. Aplauze în dulcele stil al întrecerii socialiste se prezumă. Recunosc, aș fi la mare încurcătură, dacă mi s-ar propune cumva să aleg eu omul-mascotă al unui an, zbuciumat ca 2023, ori și mai zănatic, mai smintit, cum are de gând să fie 2024. Iată de ce îmi amintesc cu mare respect și admirație de Nicolae Esinencu, cel care acorda, la sfârșit de an, un ceas de mână și un prânz în familia sa acelui mânuitor de condei pe care îl considera nedreptățit la împărțeala de premii și onoruri oficiale.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.