Parlamentul, mai exact majoritatea parlamentară, ar dori să știe din ce mijloace trăiesc liderii de partide și pentru asta i-a trecut pe lista categoriilor de persoane publice obligate să depună declarații de avere. Ce randament ar putea avea un asemenea test de sinceritate? Am impresia că Anatol Țăranu a fost ultimul mohican, care a luat în serios obligația de a întoarce buzunarele pe dos, când se declarase milionar în lei.
Rechinii activismului politic, care și-au făcut meserie din reprezentarea poporului necăjit, își dau seama că nu dă bine să fii înstărit, după ce trompetistul-coordonator și-a luat tălpășița și s-a stins definitiv strălucirea licuricilor capitalismului democratic. Deci tot soacrele, nepoții verișorii vor purta povara de proprietari ai bunurilor, luate în folosință temporară de cavalerii mâniei narodnice.
Nu zic, poate inițiativa deputaților e cu bătaie mai lungă? Nu cumva ei vor să încetățenească obiceiul ca verigile teritoriale ale partidelor să-i cheme la raport pe baronii din capitală? Mi se pare o sarcină și mai fantezistă. Când s-a mai întâmplat, în istoria partidelor moldovenești, ca membrii cotizanți să le ceară socoteală, pe bune, liderilor galonați pentru modul în care irosesc banii și, mai ales, ei să le raporteze, de-adevăratelea, de unde fac rost de mălai ?!
De câte ori am avut imprudența să dau curs invitațiilor de a asista, în ipostaza de jurnalist, la diverse congrese sau conferințe partinice, mereu mă întrebam de ce pe participanți nu-i deranjează risipa de bani, abundența de tipărituri, neapărat pe hârtie velină, cretată, împăturite în mape de carton, cu imprimeuri color, al naibii de costisitoare, burdușite cu buclete, fluturașe, drapeluțe, abțibilduri, astfel încât fanii să plece acasă cu oleacă de chilipir și cu impresia însuflețitoare de apartenență la un partid viguros și imbatabil, lăsând pe seama conducerii realese triumfător timona și lista de priorități.
Poate aici ar putea umbla oleacă legislatorii? Dă un ordin, dă ceva! Poate e cazul să se încetățenească măcar o normă deontologică, dacă nu juridică, astfel încât liderii care vorbesc, în platourile televiziunilor, în numele partidului, chiar să și aibă în spate consultarea celei mai proaspete opinii majoritare formulate de formațiune. Poate măcar reporterii sau prezentatorii de show-talkuri ar trebui să-l întrebe pe excelența sa Ion Chicu ori pe alteța sa Igor Nikalaievici, dacă prețioasele enunțuri strategice sunt produsul unui sfat partinic, pe care îl aduce în atenția opiniei publice vătaful împuternicit ori ba?! Dacă este doar o opinie personală, un comentariu de moment, extras din mucoasa nazală sau din altă cavitate accesibilă, să o tratăm ca atare.
Asta dacă nu cumva respectiva instituție de presă, în mod deliberat, prezintă reacția de moment a vătafului drept opțiune a partidului, ca să iasă pasiența dorită. De altfel, entitățile care se respectă, politice, comerciale, societale, scot în față purtătorii de cuvânt, atunci când simt nevoia să spună ceva valoros pe un subiect de actualitate. Poate lui Dodon&Chicu le-ar sta mai bine să se prezinte drept purtători de cuvânt, pentru că, oricum, stilul, retorica, grimasele trădează o școală teatrală greu de confundat.
