VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- RUSIA LUI PUTIN SCUFUNDATĂ ÎN ABIS

Rebeliunea armată din Rusia, doar mimată de mercenarii lui Evgheni Prigojin sau declanșată pe bune, a eclipsat deznodământul tragic al expediției turistice spre locul de veci al Titanicului la bordul submersibilului Titan. Foarte puține instituții de presă au lăsat loc în banda de știri pentru operațiunea de căutare a aparatului construit de compania Ocean Gate dispărut de pe radare când mai avea rezervă de oxigen pentru 60 de ore. Unele articole oricum au fost condimentate cu amănunte din registrul tradițional al presei de bulevard fără de care astăzi cică nu se mai poate rămâne pe linia de plutire a vizibilității și rentabilității minime. În ce mă privește nu mi se pare foarte cuviincios să sugerezi într-o relatare pretins empatică prin definiție, că cei trei pasageri ai submersibilului au căutat-o cu lumânarea atunci când au procurat biletele pentru călătoria în beznă cu 250.000 de dolari fiecare, neglijând faptul că proprietarul submersibilului ar fi folosit materiale testate insuficient și subansambluri de serie pentru amatori de robotică. În cele din urmă știrile despre marșul detașamentelor Wagner spre capitala Rusiei ce au reușit să pună pe jar edilii (pe fugă și pe gânduri respectivele categorii de cetățeni) și relatările despre implozia de la bordul submersibilului ce a pierdut presiunea oricum s-au așezat pe același pazzle al noutăților de actualitate. Și astfel au subliniat a câta oară distanța enormissimă dintre Rusia lui Putin și lumea civilizată. Distanță comparabilă cu cele 4000 de metri de beznă oceanică pe care au încercat să o străbată câțiva oameni motivați de curiozitate și pasiune, în contrast incomensurabil cu motivațiile căpcăunilor de la Kremlin care și-au propus să bătătorească meticulos întinderile fostului imperiu sovietic ca să nu rămână nici zdreanță de pasiune și curiozitate, omorând pe oricine nu le seamănă sau pur și simplu nu le este pe plac. Cine a sperat că Prigojin s-a răsculat împotriva acestui gen de politici publice și-a luat de o grijă mai repede decât s-a terminat rezerva de popcorn pe care o pregătise toată lumea în așteptarea unui deznodământ spectaculos.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.