VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- Pupa russa și tocana de urzici

Matrioștele de la Orhei,  invizibile cât stau găvozdite una în alta, au fost scoase iar să facă trotuarul din fața sediului președinției. Adică să mărșăluiască cât mai zgomotos posibil ca să ilustreze cea mai proaspătă judecata de valoare a Mariei Zaharova: guvernarea  de la Chișinău, vezi matale, trădează propriul popor de dragul banilor americani.

Pe matrioșculițele care ieșeau una din alta le-am  văzut cu ochii mei în Scuarul Europei – unde în altă parte se pot aduna adversarii modelului occidental de dezvoltare?  Ele așteptau să apară  brigadiera  care să le ponteze ziua de muncă și să apese butonul ON. Până atunci încremeniseră ca gâzele la soare. Îngrămădite în stoluri mici ele se aciuaseră în jurul busturilor de bronz exact ca în acuarelele lui Eugen Gorean. Un matrioșcoi mai curajos mă acostase fără niciun fel de zdraste pe motiv că mă cunoaște de la televizor. Zdrahonul insista să-i răspund la întrebarea dacă sunt mulțumit de nivelul de libertate și pentru că a primit un răspuns monosilabic a rămas nemulțumit.

Oricât ar nega brigadierul din Israel legătura cu  planurile diabolice ale Kremlinului, îl contrazice chiar matrioșca mamă Maria Zaharova care  la rându-i stă în scorbura internă a ministrului de externe. Dar nici Lavrov nu are libertatea să scoată pe gură alte cuvinte decât cele pe care i le toarnă în ureche matrioșka tată. Vladimir Putin este burdușit cu matrioște. Cel puțin șase mii ale căror nume figurează pe listele persoanelor care cad sub incidența sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.  Mai nou a fost trecută pe lista neagră și Alina Kabaieva. Astfel a fost consemnat secretul lui Polișinel despre pasiunea lui Putin pentru gimnastica artistică, dar mai ales pentru numismatică perversă ce presupune păstrarea banilor sub saltelele unor amici surogat de talia violoncelistului Raldughin sau a balalaikistului Medvedev.

Cât privește speranța câtorva dintre matrioștele de la Chișinău că li se va face loc și lor în marsupiul de lemn al lui Putin, ea se ofilește pe măsură ce occidentul fortifică capacitatea de luptă a armatei ucrainene și iese din pământ urzica de primăvară zădărnicind premonițiile apocaliptice.

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.