Nimic nu se compară cu plăcerea de a conduce mașina regulamentar. În limitele regimului de viteză, respectând marcajele, pietonii și animalele, intrând decent cu roțile în băltoace nu care cumva să le faci baie oamenilor de pe trotuar. Și mai ales cedând calea unui autobuz sau troleibuz care demarează ca un melc din stație pentru că e burdușit cu pasageri grăbiți în ora de vârf. Sunteți două persoane în mașină, maximum cinci, pe când în unitatea de transport public stau încarcerați câteva zeci de călători, cărora, lucru știut, le stă bine cu drumul. Prin urmare e de bun simț să-i lași în față, să încetinești chiar dacă ai prioritate. Și e musai să mai și semnalizezi cu faza lungă ca șoferul să își dea seama că are liber să intre pe banda ta. Gestul îți consumă câteva secunde în plus, poate câteva minute pe întreg itinerarul spre sau de la serviciu, grădiniță, școală, supermarket, teatru, cinema, restaurant, cimitir. În schimb ești recompensat cu un răspuns galant de gratitudine semnalizat la rându-i cu luminile de direcție. Ah, aceste becuri și leduri laterale. Ele modelează mimica automobilului.
Atât de frumos știu să scâncească atunci când șoferul vrea să plonjeze disperat într-un șuvoi de vehicule încleștate bară la bară. Și nu te-ar surprinde de loc dacă din mașina din față ar ieși Michael Duglas ca să întrebe, ce nu-i în regulă cu drumul, de ce durează lucrările ?.. cu toate consecințele de rigoare din filmul lui Joel Schumacher (1993) Cădere liberă Dar te oblojește muzica relaxantă din boxe, te scaldă hipnotic o ploița ciobănească numai bună de topit varul găinațurilor de pe parbriz și de pe capotă. Și când ți-i viața mai dragă, când auzi foșnind aripile de înger la spate și simți cum te gâdilă la ceafă atingerea nimbului fluorescent … te scoate din starea de reverie un claxon strident, un răcnet de reptilă preistorică. El te ceartă că mergi prea încet.
El te țipă că ești un bou care reține pe toată lumea. El îți bagă în urechi verdictul că mai bine nu te nășteai sau cel puțin să fi lăsat mașina să zacă în garaj dacă nu știi să fii tupeist când circuli în oraș. El urlă arogant să-ți bagi în fund recomandarea computerului de la bordul mașinii care te sfătuiește, drăguțul de el, cum să conduci cât mai ecologic cu putință cu un consum cât mai rezonabil. Goarnele claxonului te amenință fără echivoc și ezitare că șoferul din spate te-ar împușca cu ușurința lui Tarantino ca să scape umanitatea de un boșorog rătăcit printre adevărații driveri. Deh! Ca să conduci regulamentar prin Chișinău trebuie să ai nervii de fier. Trebuie să te împaci cu ideea că ești în minoritate.
Că nu ai nicio șansă să convingi agentul de circulație sau operatoarea de la serviciul 112 că ești hărțuit în trafic, că ești forțat să-ți ieși din pepeni, că ești împins lateral și din spate să-ți riști viața ta și viețile altor participanți la trafic … Așadar, tragem aer în piept, aprindem lumina de direcție, ne uităm în oglinda retrovizoare și demarăm cu multă grijă. Am uitat ceva?
