De Blajini când eram în satul de baștină mi-am făcut socoteala că în curând se fac 50 de ani de când locuiesc la oraș, dar tot nu m-a înghițit definitiv mentalitatea urbană. Drept că nici țăran demult nu mai sunt. Nu aș rezista nici o jumătate de oră de prășit la porumb în dricul zilei. Și nici scosul apei – la întrecere cu fratele mai mare – din fântâna adâncă din poarta casei părintești nu mă mai întărâtă.
Mă necăjesc rău de tot latrinele din fundul ogrăzilor spre care te ghidează poteci purpurii de lalele, la fel ca putoarea concurentă din jurul câinilor legați cu doi metri de lanț cât să ajungă până la strachina plină de muște și furnici. Orășeanul din mine se simte de-a dreptul hărțuit de glodul de pe ghete, care – culmea! – se mută în mașină rânjind sfidător de sub pedale pănă ajungem acasă, la robintul salvator. La Chișinău dimpotrivă se trezesc instinctele de țăran. Mă deprimă aerul poluat de convoaiele încremenite în mațul bulevardului ce leagă Supraten-ul de Universitatea de medicină. Mă bagă în boale gunoaiele purtate de vânt pe malul heleșteului scăldat în aromele amăgitoare de la Fabrica Bucuria.
E o adevărată tortură să mergi de-a lungul Bâcului înaintând pe malul lăsat de izbeliște dincolo de podul de pe strada Mihai Viteazul pe direcția Strășeni. Nici în preajma gării Visterniceni pârăul bicisnic nu e mai îngrijit. Ce folos de câteva zeci de metri de albie îmbrăcată în beton dacă cea mai mare parte a RÂULUI!!! Bâc se sufocă de mizeria pe care se vede silit să o înghită. În aceeași stare îl văzuse încă anul 1903 kneazul Urusov trimis să preia postul de gubernator al Basarabiei (după tragicele evenimente de la Chișinău numite eufemistic de istorici pogromul evreiesc). Aflu asta din cartea sa de memorii pe care mi-a împrumutat-o un orășean get beget.
Ceea ce trezește curiozitatea orășeanului din mine care ar vrea să știe dacă în scurta perioadă interbelică s-au întreprins eforturi de reabilitare a Bâcului. Dar ce folos din incursiuni istorice, zice țăranul din mine, dacă noi, toți delaolaltă, pseudoorășenii și pseudoțăranii ne tăiem în continuare creanga de sub picoare, cu viteza ce depășește performanțele tehnologice ale lui Elon Musk … Când ies la plimbare țăranul din mine o ia înainte ca să le salute cu duioșie pe femeile de la spații verzi care fac curat în parcuri. Țăranul și nu orășeanul dă jos pălăria în fața gunoierilor care zilnic ne scapă de deșeurile urât mirositoare pe care nici măcar nu ne obosim să le sortăm. Gunoierii suportă cu stoicism spartan înfârnarea taximetriștilor și a barosanilor forțați să circule cu viteza cortegiului funerar în urma autospecialei portocalii. Oare și dincolo, în ceruri, vom avea de ales să fim trecuți la țărani sau orășeni? M-aș înscrie mai curând la gunoieri.
