Fostul premier I.Ch. știe mai bine ca oricine că exercitarea actului de guvernare presupune adoptarea unor decizii colective, afișate sau protejate de clauza confidențialității. Trebuie să fii nebun ca să îți imaginezi că premierul nominalizat de Igor Dodon, prietenul lui Igor Ceaika, și înscăunat prin votul socialiștilor și democraților a avut autonomie decizională. Poate în subiectul petrecerii de familie pe care a dat-o în plină pandemie.
Dar cunoașterea bucătăriei guvernamentale nu-l împiedică să îi atribuie Maiei Sandu personal tot ce derivă din managementul complex perturbat mereu de o mulțime de crize și provocări. Deunăzi I.Ch. a aruncat și el un curcan în curtea președinției, constatând că transnistrenii huzuresc grației Maiei Sandu și îi vor da numaidecât voturile la următorul scrutin. Previziuni clocite la Etulia. Personalizând comentariile critice la adresa actului de guvernare și reducând concursul mega complicat de împrejurări la simpla dorință a președintei, I.Ch. procedează exact ca Șor Ilan sau Platon Veaceslav.
Dacă cei doi fugari au interesul să se victimizeze cât mai mult posibil declarând că Maia Sandu personal a dispus să fie vânați, fostul premier încearcă marea cu degetul. Poate-poate adună niște puncte din huiduiala președintei pe care o crede strânsă la colț și pe cale iaca-iaca să cedeze. Și atunci, își face socoteală I.Ch., cel care va întinde primul pestelca va prinde în poale para mălăiață, fondurile europene și cununa de lauri. Numai că – zice o vorbă înțeleaptă – cel care aruncă cu noroi s-ar putea să rateze ținta, dar mâniile la sigur îi vor rămâne murdare.
