Oare nu sunt destule crăpături și găurele? Nu este oare suficient de hrentuit corpul ambarcațiunii burdușite, ca Arca lui Noe, cu politicieni de toate culorile, fiecare vâslind după bunul său plac spre azimutul ce i se pare cel mai prielnic pentru popor?.. Liop și pliosc! Pliosc și liop! Oare era musai să mai dea o sfredelitură, o scorburică și fosta deputată? Ea și-a asumat – Jos cu pălăria! – misiunea (eminamente nobilă, socialmente utilă, dar de sacrificiu) să-i întindă o cursă lui Ilan Șor, să ajute procuratura anticorupție în sfârșit să-l prindă în capcană? Dar cu ce preț? Nu cumva cu prețul decredibilizării funcției de căpitan de echipă? Veți zice: s-a meritat deghizarea, în schimbul acumulării de probe penale împotriva fugarului din Israel! Dar, strecurând, din păcate, o zdreanță de îndoială în autenticitatea demersului public, pe care l-a sonorizat, cu dârzenie, pe durata operațiunii, ca să fie auzită/văzută/urmărită/filată de spectatorul călare pe sacul cu bani. După încheierea misiunii periculoase, îndrăzneața doamnă (se preface a) nu înțelege însă că oamenii (din presă, în special, între care și colegii mei de la Vocea Basarabiei) au crezut, pe bune, că ea stă cu fața spre Europa, că are multe lucruri de reproșat actualei guvernări care, zicea pe ton imperativ ex-deputata, nu e suficient de sprintenă în maratonul proeuropean, că e plină de păcate ca oaia de cornuți, etc., etc. Or, după ce a mărturisit că a făcut parte dintr-o înscenare ghidată de procurori, ca să-l aburească pe Ilan Mironovici, eșafodajul său politic apare cam turtit, cam dezumflat, ca baloanele de după o petrecere zdravănă. Nu vi se pare? Oricine se va uita în oglinda retrovizoare se va întreba cât la sută din discurs era autentic și ce cotă era de momeală? Ca să nu mai zic de activiștii din partidul pe care-l conduce … După ce s-a grăbit să revendice, în recenta sa apariție publică, cununa de lauri, medalia pentru participarea la operațiunea VIZUINA DE LUX, (în loc să fi zis că se lasă în judecata colegilor de partid care nu au decât să decidă dacă o mai vor președintă, mascotă electorală etc,) m-a cam întristat, pentru că în parlament, dar și după, dădea impresia unei luptătoare perspicace, hotărâte să surclaseze performanțele femeilor din politica moldovenească, amalgamând feminitatea cu persuasivitatea și discernământul. Ca să fie mai limpede despre ce vă povestesc, am să fac trimitere la o istorie oarecum comparabilă. În anul 2018, cunoscutul jurnalist rus Arkadi Babcenko (multivectorial ca Nevzorov), a devenit un susținător fervent al autorităților de la Kiev intrate în conflict sângeros cu Moscova. Însuflețit de energia Maidanului, Babcenko a acceptat să participe la o operațiune a serviciilor speciale ucrainiene, care i-au înscenat asasinarea pentru a deconspira o rețea de spioni ruși. Dați o căutare pe internet și veți găsi amănunte, dar și o mulțime de reacții de dezaprobare și condamnare din partea breslei din lumea întreagă. În cele din urmă, Babcenko s-a autoexclus din meserie – cică ajunsese să ceară bani (50.000 de dolari) de la jurnalista Bațman pentru exclusivitatea unor dezvăluiri despre pseudoasasinarea sa! După care, treptat, s-a transformat într-un deșeu operațional irecuperabil, trecut la rubrica „daune colaterale”. De unde crezuse că a intrat în posesia unui capital reputațional din care va tot tăia, felii, ca dintr-o mămăligă imensă, iarnă și vară, el a rămas fără boaghe de mălai.