Putin a declarat, în cadrul recentei teleconferințe G20, că Ucraina este cea, care a atacat Rusia, iar Moscova nici usturoi nu a mâncat, și nici gura nu-i pute. Auzind una ca asta, orice om întreg la minte se va întreba: oare cum a fost posibil ca rușii să îndure un astfel de președinte (mincinos, cinic, mizantrop, hapsân, crâncen și așa mai departe)? Cum a fost posibil ca „miraculosul suflet rusesc” să producă atrocități infernale, cu tribunele pline de spectatori. Balivernele, repetate papagalicește, pe parcursul a mai bine de 20 de luni de război împotriva Ucrainei, nu mai au impactul de altă dată. Scorneala că Rusia era la un pas de a fi atacată de vrăjmașii ucraineni și din această cauză a pornit ofensiva de anticipare, nu mai ține. Nici măcar siamezul Lukașenko nu mai acceptă rolul de idiot util, care să apară în fața hărții continentului european „deconspirând planurile diabolice” ale ucrainenilor. Iată de ce Putin inversează, cu nemernicie dezarmantă, rolurile de atacator și de agresor. Iar mașina propagandistică, în frunte cu agenția TASS, se strofocă să explice pe ce se bazează declarația halucinantă a lui Vladimir, adunătorul de teritorii slave. Urmând logica lui Putin, oricine a jinduit în trecut sau va jindui de acum încolo teritoriile, pe care Kremlinul le-a acaparat, ca să le declare imediat regiuni ale Federației Ruse, devine dușmanul de moarte al Rusiei putiniste și este înscris în lista agresorilor, cu riscul imanent de a se pomeni sub tăvălugul unei operațiuni militare speciale. Astfel urmează a fi citită justificarea-avertisment, pe care Putin a prezentat-o celorlalți participanți la recenta teleconferință (ignorată, apropos, de către președintele american și liderul chinez). Cum îi răspunde propria populație președintelui cârtiță, care nu se mai satură de acaparat noi pământuri? În tribunalele din Rusia, actualmente sunt examinate circa 1000 de dosare, intentate pentru evadarea din subdiviziuni ale armatei rusești. Iar pe rețelele sociale se rostogolește, cu viteza avalanșei, un colaj video, în care femei purtând pancarte cu drapelul rusesc, își cer înapoi acasă soții mobilizați. O vizibilitate și mai mare capătă fotografiile cu inscripția aplicată pe geamuri de automobile având același conținut: „M-am săturat (rus:заи..лась) de singurătate, restituiți-mi bărbatul!” Procurorii și mascații deocamdată nu s-au dezmeticit ce potențial protestatar are acest demers, care, la modul formal, nu condamnă războiul, nu denigrează armata, deci promotoarele acestui mesaj nu pot fi trimise la pârnaie, spre deosebire de partizanii ideologici, care leagă panglici galbene de ramurile copacilor, desenează cu creta pe asfalt porumbei, ori publică pe internet mesaje de solidaritate cu Ucraina. Mai sus mă întrebam, retoric, cum a fost posibil ca rușii să accepte în fruntea statului o parodie înspăimântătoare, ce-i duce la pierzanie? Răspunsul la care mă aștept, nu are cum să mă încânte. Pentru că îmi veți replica, pe bună dreptate, că noi, cetățenii Moldovei democratice, l-am lăsat să ne conducă pe un Dodon, în tandem cu Zina, teleghidat de Plahotniuc, i-am dat un cec în alb lui Ilan Șor, care, deh! “a furat, dar s-a împărțit cu noi”. Nu-i așa? Ca să nu mai zic de iscusința, cu care l-a imobilizat pe premierul, care se vedea Prometeu al viitorului european al Moldovei. Colac peste pupăză, ne bucurăm, ca maimuța cu grenada strânsă între degete, că guvernarea, sprijinită cu fermitate în Europa, va pierde susținerea multor comunități locale după cel mai recent scrutin. „Bonjour, maman”, vorba clasicului!
