VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- IZMANA RUPTĂ-N FUND

Putin are izmana ruptă în fund. Acesta este sensul celui mai recent mesaj extrem de critic și megapopularizat pe rețele sociale, lansat de criminalul de război Igor Ghirkin alias Strelkov , fostul agent FSB cunoscut drept artizan al republicilor secesioniste de pe teritoriul Ucrainei incluse nelegitim în componența Federației Ruse. În pofida avertismentului univoc din partea poliției din Sankt Petersburg de a se abține de la cuvântări critice la adresa lui Putin și a generalilor implicați în războiul împotriva Ucrainei – în ziua de 11 iulie un dispozitiv de mascați a zădărnicit discursul pe care contestatarul cel mai vocal al liderului de la Kremlin urma să-l țină în incinta unei librării frecventate de susținători înfocați ai ideologiei neonaziste – Ghirkin-Strelkov nu s-a ogoit. Ba dimpotrivă i-a aruncat iar mănușa tăvălită în dohot, calificându-l pe președintele rus drept un impostor, o nulitate monumentală care pe durata guvernării sale de 23 de ani nu a făcut altceva decât să arunce praf în ochi. Va înghiți gălușca Putin și de această dată sau nu? Nu, zice fostul colonel FSB, politicianul de opoziție Ghenadi Gudkov. El consideră că în trei zile Strelkov ar trebui să ajungă la morgă. În caz contrar asta ar însemna că bătrânelul de la Kremlin acceptă să i se administreze o nouă doză de umilire publică după proaspăta rebeliune rușinoasă a lui Evgheni Prigojin, după operațiunea reușită de deteriorare a unui tronson al podului de la Kerci, proiectul de suflet al lui Vladimir Vladimirovici, gândit din start ca o arteră vitală de asigurarea a trupelor rusești cu materiale de război. Obrăznicia nepedepsită a lui Ghirkin ar semnala adevăratul raport de forțe în confruntarea tot mai crâncenă cu directorul FSB, dar și cu generalii rebeli nemulțumiți de aventura sinucigașă ce durează mai bine de 500 de zile. Politologul Abas Galeamov, fostul speechwriter al lui Putin, afirmă că sprijinul necondiționat de altă s-a pleoștit ca burduful spart astfel încâtKremlinul nu mai poate ascunde semnalmentele evidente ale situației pre-revoluționare așa cum o descrie politologia clasică. Cel mai bine simt mirosul schimbării fanii lui Putin de la Chișinău și de la Tiraspol care riscă să piardă cea mai valoroasă muniție în lupta lor pentru supraviețuire.Politică. Pe cea biologică ei și-au asigurat-o preferând să iubească Rusia de la distanță. БЛИЗ ЦАРЯ – БЛИЗ СМЕРТИ!

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.