La aprozar, o vecină profită de faptul că stăm ambii la coadă ca să ne plătim cumpărăturile și mă întreabă dacă Vocea Basarabiei s-ar putea angaja să lupte mai sârguincios cu limba îngunoiată pe care o vorbesc mult prea mulți demnitari și deputați. Mai în vârstă (și mai politicoasă) ca mine, interlocutoarea recunoaște că nu este arbitrul cel mai indicat ca să taxeze handicapurile lingvistice, deoarece vine din Transnistria. Și totuși o încurcă tare ticurile de care se poticnesc mult prea frecvent participanții la convorbirile foarte utile ale Valentinei Ursu. „DECI” este parazitul cel mai enervant, zice interlocutoarea mea, pe care încearcă să o domolească soțul, dându-i oricum dreptate. Nici eu nu am cum să o contrazic. Mă sufocă și pe mine limbajul de lemn cu care luptăm fiecare cum putem ocazional, periodic, în special după ziua Limbii care ba e de stat, ba e română, ba e a noastră… La fel de gravă ori poate și mai periculoasă este poluarea vorbirii cu arhaisme, înjurături, argouri rusești și clișee pseudomoderniste, zice prietena mea Maria Pilchin, cu referință la cea mai proaspătă polemică despre limbajul suburban al unui artist cu aere de vedetă mondială. Spre marele meu noroc, Maria a acceptat să plivească buruienile din textele minutelor mele de la Vocea Basarabiei în care răsare frecvent câte un cuvințel plantat în capul meu încă în copilărie ori în tinerețea studențească, ambele sovietice, risipitoare și nepăsătoare. Deunăzi, o tachinam cu întrebarea stupidă de ce cuvântul „grămadă” există, pe când verbul „a grămădi”, folosit de bunicile noastre de la țară, există în DEX doar cu uz popular. La care Maria Pilchin a retezat prompt discuția: lecturile sunt singurul remediu! Chiar și în doze homeopatice, sporadice. Pentru oricine – artiști, politicieni, interpreți de cântece populare și nepopulare, polițiști, cineaști, bloggeri și influenceri! Pentru orice persoană publică împovărată cu misiunea să ofere publicului un exemplu de respect pentru limba pe care o slăvim cu atâta evlavie în luna august. Dixit!