Cum arată protestul țăranilor, porecliți impropriu fermieri, vedem în PMAN, pe viu, și la televizor, cu sos picant. Cum pot face zarvă plutoanele de execuție comandate de blondele de elită din pepiniera lui Șor, am tot văzut. Și pe bursierii lui Plahotniuc, pe când erau la butoane, i-am urmărit în toată splendoarea cum au aruncat cu bieții curcani și cu acele memorabile kulioace în ograda lui Dodon. Cel mai puturos protest i se atribuie lui Usatîi, care ar fi aranjat, zi-ce-se, deșertarea unei cisterne cu reziduuri la intrarea în sediul formațiunii conduse de Vlad Filat. Ne amintim și de ministrul finanțelor care s-a ales cu o căldare de chișleag turnată în cap, și de turma de purceluși lăsați să se plimbe în fața guvernului. Dar cum ar fi să arate protestul jurnaliștilor și ce motive ar avea? Pe când lucram la ziarul parlamentului, Sfatul țării, am participat la o acțiune de protest, la care a recurs, prin vara anului 92, redacția condusă de deputatul Nicolae Misail, ca să își arate nemulțumirea în legătură cu intenția legislativului să schimbe profilul editorial al publicației, transformându-l într-o țidulă de înmagazinare a actelor normative, în loc de statutul de publicație social-politică ce cocheta cu modelele avangardiste românești, luând frecvent în furci diverse autorități publice, ba chiar țintind în fondatorul ziarului – parlamentul RM. Țin minte că ne scoseserăm mesele de lucru în PAMN, ceea ce ar fi trebuit să însemne că am rămas în stradă, PE DRUMURI, iar ca să cerșim solidaritatea trecătorilor și a pasagerilor din troleibuze, care se uitau la ca la urs, construiserăm din placaj macheta unei ghilotine, care semnifica decapitarea navei amiral a presei libere, nici mai mult, nici mai puțin. În cele din urmă, Legislativul a închis ziarul, de bună seamă zburătăcind o echipă de romantici, care au dat de gustul libertății de expresie. Dar pe jurnaliștii de astăzi ce-i nemulțumește? O listă de recomandări, pretenții, doleanțe și revendicări, adresate autorităților publice centrale și regionale, care a fost alcătuită, la începutul săptămânii curente, de către participanții la ce-a de-a opta ediție a forumului Mass-Media din RM. Am să citez câteva pasaje, ca să vă dați seama cât de hotărâți ar putea fi sau nu angajații de la instituțiile din presă scrisă și audiovizuală să își scoată și ei tractoarele în fața guvernului ori să arunce curcani peste gardul președinției (spre satisfacția lui Codruț…). Mass media vrea ajustarea cât mai grabnică a legislației ce vizează activitatea presei la standardele UE. E o solicitare exagerată? Probabil nu, odată ce guvernarea promite ca la finele celui de-al treilea deceniul al secolului XXI să ne vedem cu sacii în căruță, cum se zice pe malul uniuneuropean al Prutului. Sau, încă un exemplu, guvernului i se cere să îmbunătățească comunicarea cu media, pentru ca publicul să afle din presă cât de bine muncesc autoritățile, mai cu seamă pe ogorul încă îmburuienat al integrării europene. Decent, nu? Este adevărat, am văzut pe jalba din proțap și doleanțe cu tentă sindicalistă, dar perfect justificate – bunăoară, jurnaliștii se arată îngrijorați de creșterea exorbitantă/excesivă/fără precedent a tarifelor pentru distribuirea presei tipărite, aplicate de Întreprinderea de stat POȘTA MOLDOVEI. Mi se pare un semnal de alarmă cât se poate de oportun, în condițiile în care ultimii mohicani ai presei pe hârtie riscă o moarte garantată prin asfixiere, poate mai inevitabilă decât decesul foarte probabil al celor care se autoidentifică drept fermieri, în timp ce mare parte a publicului deranjat de ambuteiajele și vacarmul din centrul capitalei, îi tratează ca pe niște latifundiari nesățioși. Ceea ce ar trebui să-i pună pe gânduri și, pe cale de consecință, ei să sprijine revendicările, raționale și binevenite, ale jurnaliștilor, de a căror muncă depinde ce va rămâne, scris cu peniță și netăiat cu bărdița, în cronicile primului deceniu al secolului XXI.
Minutul lui Vasile Botnaru- (DE) CE SCRII CU BĂRDIȚA?
