Mitropolitul Vladimir, care i-a adresat superiorului său de la Moscova deja celebra epistolă de adio – că doar astfel a interpretat-o mai multă lume cu scaun la cap, a deschis o ditamai cutie a Pandorei. Zădarnic se chinuie să o sigileze la loc soldățeii de plumb ai colonelului Gundeaiev, sau ce grad o mai fi având ierarhul, care i-a povestit, atenție!, în cunoștință de cauză, lui Papa Francisc, șeful Bisericii Catolice, despre durata zborului balistic al rachetelor cu ogive nucleare. La care papa Francisc i-a reproșat că patriarhul Kiril ține discursuri de cinovnic și nu de duhovnic. Așadar, de câteva săptămâni polemicile controversate, rostogolirea teoriilor conspiraționiste, divizarea în tabere de susținători ai adversarilor și adversari ai susținătorilor mocnesc și sfârâie ca un cordon Bickford, apropiindu-se mișelește de calupul de trotil. Cât de lung este otgonul nu știe nimeni. Câtorva preoți le-a crăpat însă răbdarea. Ei s-au mutat la Mitropolia Basarabiei, pierzând, odată cu speranța, parohiile aducătoare de respect și venituri. Dictonul despre nădejdea care moare ultima, nu a funcționat. Dar nu pierde speranța un alt grup, încă minoritar donchihotian, ce s-a adunat în jurul părintelui Pavel Borșevschi, autorul demersului epistolar de susținere a epistolei mitropolitului Vladimir. Dacă ar avea puterea de altă dată, patriarhul de la Moscova demult i-ar fi răspopit pe ambii prelați de la Chișinău – pentru erezie, schismă și trădare. Dar, în situația incertă de astăzi, întâistătătorul din dreapta colonelului Putin este silit să acționeze prin diferiți interpuși din mediul clerului local, al politicienilor dar și al agenților sub acoperire, astfel încât a reușit să mai tăie din elanul Mitropolitului Vladimir, dar nu i-au putut suci definitiv gâtul. Pentru că, de bună seamă, speranța moare ultima. Legenda grecească spune că nădejdea zăcea la fundul cufărului, strivită de maldărul de vicii – trufia, zgârcenia, lăcomia, răutatea, desfrâul, invidia, lenea, etc., etc. Zeii le ascunseseră în cutia ce a trezit curiozitatea excesivă a Pandorei, înzestrate cu toate calitățile posibile, dar nerăbdătoare să afle dacă mai e ceva de însușit. Pentru că sipetele s-a răsturnat, toate cusururile s-au împrăștiat printre oameni, și doar speranța călăuzitoare rămăsese ghemuită într-un colț al cufărului. Iată de ce se zice că speranței îi vine rândul abia după ce este epuizat complet, ca bateria telefonului, întreg stocul de virtuți și rezervorul cu vicii.
Minutul lui Vasile Botnaru- CUFĂRUL CU VIRTUȘI ȘI VICII
