În virtutea provenienței sale aristocratice, Nikita Mihalkov și-ar fi dorit ca rolurile să fie repartizate exact invers – Putin să fi fost bărbierul de curte, care să-i aranjeze frizura și musteața, după care să stea smerit în fața maiestății sale, cneazul Mihalkov, în așteptarea bacșișului, pe care Nikita l-ar fi scos, fără grabă, din buzunărașul de la jachetă, ca să-l sloboadă în căușul palmei de cerșetor, ciupindu-l pe slujnicul Vova de falca scârboasă din aluat dospit. Soarta a fost însă nedreaptă, atribuindu-i lui Nikita rolul de țiriulnik, adică bărbier, sau bărbier-bașa, ceea ce înseamnă bărbier la curtea domnească. Iar maiorul Putin este cel care îi îngăduie aristocratului Mihalkov să pupe chelia lucioasă de pe portretul prezidențial. Și neapărat să mai și ocărască occidentul, cu spumă la gură, ca să-și pună la adăpost diversele afaceri din Federația Rusă, nu neapărat legate de meseria sa de cineast, cum ar fi pachetul de acțiuni de la una din cele mai mari fabrici de diamante, UralDimond, sau domeniile forestiere cu o suprafață de circa 30 de mii de hectare, ce-i asigură materia primă pentru o rețea profitabilă de fabrici de cherestea și de mobilă. De altfel, foarte frecvent afacerile și activitățile de creație ale lui Mihalkov s-au pomenit în mijlocul unor scandaluri de proporții, care, în cele din urmă, în loc de necazuri, i-au adus și mai multă vizibilitate, chiar dacă fuseseră întemeiate pe cercetări penale, investigații jurnalistice sau proteste publice ale colegilor de breaslă, cum a fost în cazul destrămării Uniunii Cineaștilor conduse de Mihalkov. Ecologiștii, bunăoară, i-au reproșat lui Nikita Sergheevici că operează tăieri masive de pădure, fără să aibă grijă de restabilirea fondului forestier. Ei îl comparaseră cu protagonistul filmului său BĂRBIERUL DIN SIBERIA, inginerul american, care a inventat o mașinărie diabolică de tăiat delaolaltă taigaua rusească, înfricoșându-i pe aborigeni… Deunăzi, fiind forțat de o viroză să stau cu nasul în pernă, am revăzut filmul pe rețeaua de cablu. Și trebuie să recunosc, l-am perceput cu totul altfel, decât în urmă cu două decenii, când Mihalkov încă nu era bărbierul lui Putin, încă nu se oferise să-i ferchezuiască agresivele ambiții imperiale. Atunci Mihalkov încă se pretindea (pe bună dreptate, după premiul Oscar din anul 1994 pentru filmul SOARE ÎNȘELĂTOR / Утомлённые солнцем ) drept parte a elitei cinematografice mondiale, el se considera în drept să se tragă de șireturi cu cele mai mari vedete occidentale. Iată de ce Mihalkov prezentase cu multă simpatie și generozitate aventura amoroasă dintre un ofițer rus și o fată de escortă din SUA, sugerând că plodul rezultat din acea escapadă probează asemănarea și inevitabila colaborare dintre cele două mari națiuni, care decid soarta lumii. Astfel, am citit eu retroactiv laitmotivul BĂRBIERULUI DIN SIBERIA, pe care astăzi Nikita Mihalkov, antiucraineanul și antioccidentalul, probabil l-ar prezenta într-o cu totul altă manieră regizorală. Mai ales după ce ditamai Mihalkov a fost trecut pe lista persoanelor sancționate pentru susținerea agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei și din această cauză nu-și mai poate continua afacerea vitivinicolă din Italia, unde are circa 100 de hectare de podgorii, care asigurau producerea vinului cu denumirea comercială 12, reproducând titlul filmului său de succes turnat în anul 2007, care este de fapt un remake după pelicula lui Sidney Lumet produsă în 1957 – 12 Angry Men, în baza piesei semnate de Reginald Rose. Și doar Nikita Mihalkov a avut ambiția sau tupeul să folosească cifra apostolică pe eticheta vinului produs în Italia.
