În cadrul unei vizite neanunțate la Kiev, șeful diplomației germane Johann Wadephul l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că nu urmărește negocieri reale, ci impunerea unei capitulări din partea Ucrainei. Declarația a fost făcută în contextul intensificării atacurilor ruse asupra teritoriului ucrainean, într-un moment în care eforturile diplomatice internaționale stagneaza.
„Putin nu cedează asupra niciuneia dintre cererile maximaliste. El nu vrea negocieri, ci o capitulare”, a afirmat Wadephul, subliniind că Germania va continua să sprijine Ucraina „neclintit” prin livrări de arme moderne, în special pentru apărarea aeriană, precum și prin ajutoare economice și umanitare.
Ministrul german a afirmat că libertatea și viitorul Ucrainei reprezintă o prioritate a politicii externe și de securitate europene. Totodată, el a acuzat Rusia că mizează pe oboseala sprijinului occidental și că este dispusă să plătească „prețul a sute de mii de vieți” pentru a-și atinge obiectivele de cucerire.
În același timp, Wadephul a reiterat angajamentul Berlinului de a continua sancțiunile economice împotriva Rusiei, alături de UE și partenerii din G7. Cel mai recent pachet de sancțiuni, al 18-lea, anunțat de Comisia Europeană pe 10 iunie, vizează instituții financiare ruse și extinde lista navelor din „flota fantomă” implicate în transportul ilegal de energie.
Totuși, adoptarea acestuia este blocată momentan de Ungaria și Slovacia, care și-au exprimat rezerve față de noile restricții.