VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministrul Energiei nu dă mari speranțe. Parlicov: Deocamdată nu sunt motive pentru ieftinirea gazului

În perioada următoare, gazul nu se va ieftini pentru consumatorii casnici, chiar dacă prețul de achiziție pe piețele internaționale va scădea. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei emisiuni TV.

Demnitarul a precizat că procesul este unul mai complex și că o eventuală ieftinire pentru gospodării poate surveni doar după ce va fi recuperată o bună parte din devierile tarifare de anul trecut.

”Pentru următoarea jumătate de an, nu mă aștept să cumpărăm gaze mai scumpe decât cele oferite de Gazprom. Gazul pe care îl vom procura de pe piețele internaționale, la fel, va fi mai ieftin decât gazul pe care îl vom obține de la Gazprom. În final, cum se va reflecta asupra tarifului și când acestea vor fi ajustate în baza prețurilor noi de achiziții, asta urmează să decidă ANRE, deoarece este un proces mai complex și vizează devierile tarifare, care urmează încă să fie recuperate, care s-au acumulat, în special, anul trecut. Cred că doar după asta va fi temei de revizuire a tarifelor. Nu vreau să creez așteptări false, dar acum nu sunt temeiuri”, a declarat Victor Parlicov.

Amintim că săptămâna trecută, șeful de la Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că, la ora actuală, ar există motive justificate pentru a reduce, pe lângă curentul electric, și tariful pentru gaz, lăsând de înțeles că prețul ar putea scădea și până la 25 de lei pentru un metru cub.  

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.