Ministrul în exercițiu al Educației, Dan Perciun, a transmis un mesaj de condoleanțe în legătură cu decesul lui Sergiu Opaeț, directorul Gimnaziului „Ion Creangă” din satul Teleșeu, raionul Orhei.
Oficialul a subliniat că Sergiu Opaeț a fost un director profund implicat în viața școlii și un om care a pus mereu binele comunității înaintea propriei sănătăți.
„Pierderea lui ne obligă să vorbim deschis despre o problemă reală și adesea ignorată – arderea profesională din sistemul educațional. În ultimii ani, am făcut pași importanți spre debirocratizare, atragerea tinerilor specialiști și echilibrarea încărcării didactice, dar este clar că trebuie să mergem mai departe. E momentul să deschidem public o discuție sinceră despre starea de bine a profesorilor, supraaglomerarea claselor și implementarea reală a educației incluzive”, a subliniat ministrul Dan Perciun.
El a transmis condoleanțe mamei lui Sergiu Opaeț și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit, subliniind că „decesul acestuia este o tragedie”.
Menționăm că Sergiu Opaeț, directorul Gimnaziului „Ion Creangă” din satul Teleșeu, raionul Orhei, s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani. Anunțul a fost făcut duminică, 26 octombrie, de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, unde acesta era masterand.
„Plecarea timpurie a domnului Sergiu Opaeț lasă un gol irecuperabil în rândul comunității noastre. Îl vom păstra în memorie ca pe un profesionist desăvârșit și un tânăr lider cu un potențial uriaș, dedicat misiunii sale nobile”, a transmis instituția.






