România are o poziție consecventă conform căreia trupele ruse din regiunea transnistreană trebuie să fie retrase, aceasta este poziția noastră de mulți ani și susținem, evident, faptul că ea a devenit și o poziție europeană, a declarat ministrul de Externe de la București, Oana Țoiu, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE).
„Am avut conversații cu președinta Maia Sandu și cu Guvernul R. Moldova și considerăm, de asemenea, încurajatoare folosirea Transnistriei în sensul ca, în acest moment, cetățenii să poată avea speranțe pentru un viitor european. (…) Așadar, vedem că există o cale de a integra regiunea, dar evident trupele ruse trebuie să se retragă de acolo”, a declarat șefa diplomației de la București, citată de Agerpres.
Ea s-a referit și la situația din Georgia, țară cu care România are un parteneriat strategic. Ministrul de Externe a României a exprimat sprijinul Bucureștiului pentru aspirațiile cetățenilor georgieni pentru un viitor european. Oana Țoiu a precizat însă că este necesar să fie clarificate toate aspectele referitoare la procesele în justiție intentate liderilor opoziției.
„Europa trebuie să fie implicată în discuții, în special dacă ne referim nu doar la investițiile pe care le-am făcut în securitate în acești ani, dar și la propria noastră securitate ce este legată direct de modul în care se desfășoară discuțiile despre pace. Ceea ce este foarte important pentru Uniunea Europeană și pentru România este să existe nu doar o încetare a focului temporară, dar și condiții pentru a împiedica o agresiune viitoare, în special pentru România. Acordăm o mare atenție discuțiilor legate de Marea Neagră și pagubelor din Marea Neagră și de aceea ne coordonăm cu țări din Uniunea Europeană, dar și cu țări riverane Mării Negre pentru a putea avea o propunere comună oficială”, a mai spus ministrul de Externe de la București.
Miniștrii de externe ai țărilor membre ale Uniunii Europene, reuniți luni la Bruxelles, încearcă să adopte al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, după ce ambasadorii statelor membre nu au reușit să ajungă săptămâna trecută la un acord în această privință.
Acest obiectiv, reafirmat de șefa diplomației UE Kaja Kallas chiar înaintea reuniunii CAE, pare dificil de atins luni, după ce în ajun ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a anunțat că țara sa va bloca o decizie în această privință pe motiv că Ucraina a blocat tranzitul petrolului rusesc către Ungaria prin oleoductul Drujba.
UE a impus Rusiei până acum 19 pachete de sancțiuni individuale și economice, precum și măsuri diplomatice și restricții în materie de vize. Adoptat pe 23 octombrie anul trecut, al 19-lea pachet de sancțiuni a inclus o interdicție asupra importurilor de gaz natural lichefiat din Rusia, o interdicție de acces în porturi pentru mai multe nave din flota fantomă a lui Putin și o interdicție privind tranzacțiile și cu alte bănci.
Sancțiunile UE sunt temporare și direcționate atent, fiind astfel concepute încât să fie proporționale, ceea ce înseamnă că ele sunt reanalizate periodic și că Uniunea Europeană le poate calibra, diminua sau opri dacă sunt îndeplinite obiectivele UE ori se fac pași semnificativi în direcția acestora. Măsurile restrictive ale UE în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei se aplică în total unui număr de peste 2.700 de persoane și entități.






