Republica Moldova are o relație complicată cu Federația Rusă, iar de multe ori diplomații noștri sunt ținuți cu orele la frontiera acestui stat. Declarații în acest sens au fost făcute de Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Oficialul a menționat că Republica Moldova continuă să acționeze în conformitate cu dreptul internațional și principiul reciprocității în relația cu Rusia în pofida dificultăților existente.
„Avem o relație complicată cu Federația Rusă. Însă, așa cum am comunicat, inclusiv, în contextul acestor situații, Republica Moldova mereu are o abordare corectă, bazată pe dreptul internațional și bazată pe elementul reciprocității. Noi ne-am dori să nu existe situații când cetățenii noștri sau chiar diplomații noștri sunt ținuți cu orele la frontiera Federației Ruse, pentru că avem relații diplomatice și o comunitate de cetățeni în Rusia și trebuie să le prestăm servicii consulare și să avem grijă de cetățenii noștri oriunde s-ar afla ei. Diplomaților noștri li se creează dificultăți mari”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI” de la TVR MOLDOVA.
Ministrul Afacerilor Externe a explicat că, în unele cazuri, mesajele transmise de Chișinău sunt recepționate, iar în altele interlocutorii aleg să le ignore.
„Relațiile internaționale se bazează pe principiul dreptului internațional, pe Convenția de la Viena, dar și principiul reciprocității are un element important. Noi nu ne dorim escaladări. Noi, din potrivă, ne dorim de fiecare dată să reducem din temperatura relației și încercăm să explicăm cum stau lucrurile. Câteodată suntem auziți, câteodată unii interlocutori se prefac că plouă. Însă, aceasta este arta diplomației: să încercăm să depunem eforturi chiar și în situații mai complicate, în cadrul unor relații mai tensionate, să reducem din această tensiune și să explicăm celor cu care avem un dialog realitățile în care ne aflăm și faptul că Republica Moldova respectă de fiecare dată dreptul internațional”, a precizat Mihai Popșoi.
Menționăm că ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat marți, 21 iulie, la Ministerul rus de Externe. Potrivit diplomației ruse, ambasadorului i-a fost înmânată „o notă de protest” în legătură cu o așa-zisă „încălcarea gravă a prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice” care ar fi avut loc în cadrul a două incidente.
La scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a respins acuzațiile formulate de partea rusă, precizând că acțiunile Chișinăului sunt desfășurate în conformitate cu normele dreptului internațional.






