VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul de externe al Estoniei către ministrul Nicu Popescu: „Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”

„Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”, a declarat șeful diplomației estoniene, Urmas Reinsalu, în cadrul întrevederii cu ministrul de Externe și Integrării și Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, care se află într-o vizită de lucru la Tallinn.

Cei doi oficiali au discutat despre relațiile de cooperare în plan bilateral, agenda de reforme implementate de autoritățile de la Chișinău și integrarea mai strânsă cu Uniunea Europeană.

Ministrul Nicu Popescu a mulțumit pentru susținerea Estoniei în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și a subliniat că în pofida riscurilor de securitate aduse de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, autoritățile lucrează la recomandările Comisiei Europene și realizează reforme în domenii prioritare, precum justiția și lupta împotriva corupției.

„Am vorbit cu omologul meu și despre consecințele războiului pentru țara noastră, în special în planul securității energetice și al amenințărilor hibride. Țara noastră va continua să primească sprijinul UE pentru consolidarea sectorului de apărare și securitate prin intermediul Facilității Europene pentru Pace. Vom coopera mai strâns inclusiv pentru sporirea capacităților instituțiilor noastre de a face față la amenințări hibride, vom întări securitatea cibernetică și asigura digitalizarea proceselor.

Am spus că organizarea în acest an a celei de-a 2-a reuniuni a Comunității Politice Europene în Republica Moldova va oferi platforma necesară pentru aprofundarea dialogului pe securitate și cooperare regională.”- a declarat oficialul moldovean.

Miniștrii de externe au semnat la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei două plicuri jubiliare pentru a marca aniversarea a 30-a de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-estone din 10 noiembrie 1992.

Republica Moldova continuă să fie țară prioritară în Programul de asistență al cooperării pentru dezvoltare, de-a lungul anilor fiindu-ne oferite peste 10 milioane de euro pentru realizarea a peste 260 de proiecte care vizează dezvoltarea rurală, fortificarea sectorului educației, buna guvernare și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.

În plus, pe parcursul anului trecut Estonia a participat la lucrările celor trei conferințe ale donatorilor din cadrul Platformei de sprijin pentru Moldova oferind asistență bugetară directă dar și suport pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.