Ministerul Justiției a anunțat organizarea unui concurs public pentru ocuparea funcțiilor de director genera și director adjunct (domeniul detenției) al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Dosarele pot fi depuse până pe 13 iunie 2025, ora 17:00, iar documentele transmise după această dată nu vor fi luate în considerare, informează MOLDPRES.
Concursul va consta într-o singură probă — interviul, iar nota minimă de promovare este 6,0. Candidatul cu cea mai mare notă finală va fi declarat învingător. Cei care trimit dosarele prin poștă sau e-mail vor trebui să prezinte documentele în original în ziua interviului, pentru verificarea autenticității.
Postul de director al ANP a devenit vacant după demisia lui Anatolie Falcă, la începutul lunii aprilie. Plecarea acestuia din funcție a avut loc la solicitarea premierului Dorin Recean, în contextul controversei legate de aplicarea Legii amnistiei din 2021, care a dus la eliberarea unor deținuți considerați periculoși.
În prezent, Alexandru Adam exercită interimatul funcției de director al instituției, printr-un ordin emis de Ministerul Justiției.