Ministerul Justiției a venit cu un comentariu în urma deciziei CEDO prin care Moldova a fost condamnată în cazul fostului procuror șef al țării, Alexandr Stoianoglo, suspendat din funcție în octombrie 2021, în cadrul unei cauze penale. Instituția susține că, recent, a fost revizuit mecanismul de suspendare a procurorului șef, ca pe viitor să fie evitate astfel de hotărâri.
Ministerul Justiției susține că a luat act de hotărârea curții europene și a precizat că ”referitor la aplicabilitatea Articolului 13 din Convenție (privind dreptul de a se adresa unei instanțe naționale), Curtea a respins această parte. Curtea a acordat reclamantului 3.600 de euro pentru prejudiciul moral și a respins pretențiile reclamantului cu privire la costuri și cheltuieli”.
În comentariul Ministerului Justiției se mai arată că referitor la aplicabilitatea Articolului 6 § 1 din Convenție, Curtea a susținut argumentul Guvernului, potrivit căruia, legislația națională excludea, la acel moment, posibilitatea contestării suspendării din funcție. Curtea a considerat că suspendarea automată din funcție a Procurorului General, în situația pornirii unei cauze penale în privința lui, nu poate fi justificată de motive obiective determinate de interesul statului, în lipsa oricărei forme de control judiciar.
Potrivit Ministerului Justiției, hotărârea devine definitivă la trei luni din momentul publicării acesteia. Ulterior, în cadrul procedurii de executare, urmează a fi implementate măsuri de ordin individual, prin achitarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.
”Totodată, precizăm că recent au fost operate modificări la Legea cu privire Procuratură, în cadrul cărora a fost revizuit și mecanismul suspendării din funcție a Procurorului General, pentru a evita astfel de hotărâri pe viitor”, se mai arată în comentariul Ministerului Justiției.