VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Milioane de americani au ieșit în stradă la protestele „No Kings”, împotriva politicilor președintelui Donald Trump

Mii de persoane au protestat sâmbătă în marile orașe ale Statelor Unite – New York, Washington DC, Chicago, Miami și Los Angeles – împotriva politicilor președintelui Donald Trump, relatează BBC.

Potrivit organizatorilor citați de CNN, aproximativ șapte milioane de protestatari au participat la cea de-a doua rundă de manifestații „No Kings” („Fără regi”), cu două milioane mai mulți decât la protestele similare din luna iunie.

- Advertisement -

În Times Square, la New York, mii de oameni s-au adunat încă de dimineață, purtând pancarte cu mesaje precum „Democrație, nu monarhie” și „Constituția nu este opțională”, transmite News.ro.

Manifestațiile s-au desfășurat pașnic, în ciuda acuzațiilor formulate de aliații lui Trump, care au susținut că protestatarii ar fi asociați mișcării de extremă stânga Antifa. Organizația „No Kings” a precizat pe site-ul său că non-violența este un principiu fundamental, iar participanții sunt îndemnați să evite orice conflict.

Poliția din New York a anunțat că peste 100.000 de persoane au participat la proteste în toate cele cinci cartiere ale orașului și că nu s-au înregistrat arestări. În Times Square, un ofițer de poliție a estimat prezența la peste 20.000 de persoane pe 7th Avenue.

La Washington DC, unde Garda Națională a fost mobilizată încă din august la cererea președintelui, nu s-au văzut trupe la proteste, deși poliția locală a fost prezentă.

Unul dintre participanți, Chuck Epes, în vârstă de 76 de ani, a spus că pentru el termenul „antifa” înseamnă doar susținerea păcii, a drepturilor sociale și a egalității:

„El manipulează pe toată lumea – sau încearcă să o facă, dar nu funcționează”, a declarat acesta, referindu-se la Donald Trump.

Protestele vin pe fondul unei polarizări profunde în societatea americană. Un sondaj Reuters/Ipsos arată că doar 40% dintre americani aprobă activitatea președintelui Trump, în timp ce 58% o dezaprobă, valori similare celor din primul său mandat.

Trump se confruntă astfel cu un nivel de popularitate scăzut, comparabil cu cel înregistrat de predecesorii săi în ultimele luni de mandat.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.