VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Mihai Popșoi, invitat special la Reuniunea Diplomației Române de la București

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, efectuează astăzi, 26 august, o vizită oficială la București, unde participă în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Evenimentul reunește șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale României din întreaga lume, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, precum și oficiali români și europeni de rang înalt.

- Advertisement -

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi și ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu, vor susține intervenții în cadrul sesiunii de lucru cu tema „O Europă extinsă, mai sigură și prosperă”, abordând prioritățile comune privind extinderea Uniunii Europene, securitatea regională și cooperarea bilaterală.

Ulterior, cei doi miniștri vor susține o conferință de presă comună, programată pentru ora 16:00, care va fi transmisă live pe paginile oficiale de Facebook ale Ministerului Afacerilor Externe și ale viceprim-ministrului Mihai Popșoi.

Agenda vizitei oficialului moldovean include și o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile vor viza aprofundarea relațiilor strategice dintre Republica Moldova și România, precum și sprijinul continuu al Bucureștiului pentru parcursul european al Chișinăului.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.